Au intrat în conturi banii pentru despăgubirile la secetă. Peste 100.000 de hectare afectate la Iași

Vești bune pentru fermierii afectați de secetă: s-au efectuat plățile pentru despăgubirile promise la secetă. Numai la Iași, din cauza secetei pedologice, au fost afectate peste 100.000 de hectare. Drept consecință, și numărul înștiințărilor depuse de fermieri pentru plăți compensatorii a fost de ordinul miilor.

Fermierii afectați de secetă din Iași, care au depus înștiințări la direcțiile de stat, ar trebui să aibă deja banii în conturi pentru despăgubiri. Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași a depus spre decontare ordinele de plată privind acordarea compensațiilor către producătorii agricoli, pentru culturile afectate de seceta pedologică. Potrivit DAJ Iași, valoarea totală a ajutorului de stat aprobat în acest județ este de 14 milioane de euro, sumă care se împarte la un număr de 3.000 de beneficiari ai grantului de calamitate.

În acest an, la nivel național s-a declarat secetă severă, fiind afectate de calamitate peste două milioane de hectare. O suprafață pentru care oficialii din Ministerul Agriculturii au promis despăgubiri de 400 de milioane de euro. O parte din aceste despăgubiri au fost deja direcționate către Iași, unde fermierii au depus la Direcția Agricolă aproape 4.000 de înștiințări, care au totalizat în jur de 110.0000 de hectare (ha) calamitate, potrivit datelor puse la dispoziție de către reprezentanții Direcției Agricole. Printre cele mai afectate culturi, în Iași au fost cele de floarea soarelui, porumb, soia și sfecla de zahăr. Astfel de probleme au fost semnalate și în localitățile Andrieșeni, Bălțați, Gropnița, Strunga, Tătăruși, Vlădeni, dar lista este mult mai lungă.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat