Au plecat să fure găini şi au ajuns la un dublu asasinat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

 

 

 

 

 

Doi săteni din Scobinţi vor fi judecaţi pentru că au luat două vieţi. Marcel Herczel (25 de ani) şi Mihai Iureş (20 de ani) sunt acuzaţi de omor deosebit de grav şi de tâlhărie.

Pe 24 iulie, după ce s-au îmbătat, tinerii au hotărât să jefuiască doi fraţi. Au intrat în curtea septuagenarilor David şi Mihai D., înarmaţi cu parii, ca să le ia găinile. Nu s-au descurajat când au găsit lacăt pe poiată, ci au început să-l lovească, sperând că-l vor sparge cu parii. Zgomotele însă i-au trezit pe bătrâni, care au ieşit în curte.

Atunci, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal, Herczel şi Iureş s-au comportat ca nişte fiare. Ei i-au lovit cu parii pe bătrâni până i-au ucis. Au intrat apoi în casă, de unde au plecat cu două ceasuri de mână, doi litri cu ţuică, un telefon mobil şi 140 de lei. După două zile, trupurile neînsufleţite ale fraţilor au fost descoperite de preotul din comună. Acum, asasinii riscă închisoare pe viaţă. sursa evenimentuldeiasi.ro

PULSUL ZILEI

Un șofer și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

Un bărbat în vârstă de 50 de ani și-a pierdut viața în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe carosabil și s-a izbit frontal de un stâlp de electricitate, în...

Dreptul la reparație schimbă regulile garanției. Măsura intrată în vigoare în România

Consumatorii din România beneficiază, începând de vineri, 31 iulie 2026, de noi drepturi privind repararea produselor defecte, în baza inițiativei europene „Dreptul la reparație”. Măsurile obligă producătorii să faciliteze accesul la reparații și piese de schimb, iar garanția legală...

Ce primești de la stat la 65 de ani dacă nu ai muncit niciodată

Românii care împlinesc vârsta de 65 de ani, dar nu au lucrat niciodată și nu au acumulat vechimea minimă necesară pentru pensionare, nu pot beneficia de pensia pentru limită de vârstă. Cu toate acestea, în anumite condiții, statul le...

Trei contestaţii admise pentru tronsonul 2 Târgu Frumos-Leţcani al Autostrăzii A8. Atribuirea contractului, amânată pentru toamnă

CNAIR: Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis trei contestaţii pentru tronsonul 2 Târgu Frumos-Leţcani al Autostrăzii A8. Atribuirea contractului, amânată pentru toamnă Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a admis, în parte, trei contestaţii depuse la contractul pentru tronsonul...

Nu ai încă o carte de identitate electronică? August este ultima lună de gratuitate

Ministerul Afacerilor Interne menține gratuitatea pentru prima carte electronică de identitate până la finalul lunii august, în limita fondurilor PNRR. După această dată, contravaloarea documentului va fi de 70 de lei, iar varianta simplă, fără cip, va costa 40...

Transport pentru copiii de la Grădinița PP nr. 3. Cursă specială din Vale până la Școala Fântânele

Vești importante pentru părinții copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din Pașcani. După petiția transmisă administrației locale, municipalitatea a decis alocarea unei curse speciale pentru transportul preșcolarilor care vor fi relocați temporar la școala din Fântânele,...

Nici o soluție pentru pășcănenii fără apă

Vești neplăcute pentru unii dintre locuitorii suburbiei Gâștești. Este vorba despre cei care locuiesc pe capetele unor străzi unde nu au ajuns rețelele de apă și canalizare. Primarul municipiului Pașcani spune că nu are bani pentru executarea acestor lucrări...

Al treilea contract pentru documentațiile de asfaltare a străzilor. Primele două au fost reziliate

După două încercări eșuate, sute de mii de lei cheltuite și două contracte reziliate, Primăria Pașcani caută un nou specialist pentru întocmirea documentațiilor tehnice necesare asfaltării unor străzi.  De această dată, procedura este directă și a fost lansată deja pe...

Scutire de impozit pentru succesiunile întârziate de blocajul ANCPI. Cine ar putea beneficia de noua regulă

v Moștenitorii care riscau să plătească impozitul de 1% deoarece nu și-au putut finaliza succesiunea în timpul blocajului informatic de la Cadastru ar putea primi o prelungire a termenului legal. Senatul a adoptat o derogare pentru cazurile în care perioada...

Incendiu de vegetație uscată în apropierea unei locuințe, în comuna Cristești

ISU IASI: Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat un incendiu de vegetație uscată izbucnit în proximitatea unei locuințe...
Paşcani
cer senin
34.1 ° C
34.1 °
34.1 °
22%
3.9m/s
0%
D
34 °
lun
35 °
mar
37 °
mie
38 °
J
40 °

Niciun articol afișat