Redactia BIT 24

3294 ARTICOLE 0 COMENTARII
Legislativul pășcănean va avea un nou președinte de ședință pentru următoarele trei luni de zile. Este vorba despre Mihai Vârlan de la PNL. El...
  În piața agroalimentară recent renovată din zona Valea Pașcani, toaleta publică are ușa transparentă. La fel dușurile și grupul sanitar, și totul se vede...
O tânără în vârstă de 27 de ani, din municipiul Pașcani, a ajuns în stare critică la spital în urma unei tentative de suicid....
Mai multe persoane fizice au inițiat proiecte de împădurire cu fonduri PNRR. Patru inițiative sunt în curs de avizare, iar valoarea investițiilor se ridică la peste 1,6 milioane...
Deși discuții în acest sens au existat dinaintea anunțului oficial făcut de guvern, primul draft care modifică legislația astfel încât impozitele restante să împiedice...
Intr-un interviu pentru Agenda Constructiilor, directorul CNIR, Gabriel Budescu a anuntat ca, in urmatoarea perioada, cele trei tronsoane de la Targu Neamt la Iasi ale...
De câteva luni, aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai variantei ocolitoare Podu Iloaiei, respectiv deblocarea organizării licitației de proiectare și execuție, așteaptă o hotărâre de...
Repartizarea computerizată a absolvenților de gimnaziu în învățământul liceal are loc astăzi, 23 iulie. Tot astăzi, Ministerul Educației și Cercetării publică rezultatele admiterii la...
Şapte din 10 români cred că România şi-a pierdut identitatea culturală în ultimele decenii, conform unui sondaj realizat de INSCOP Research. Trei sferturi dintre...