Autodenunţ de incompatibilitate

Situaţie delicată pentru un consilier din legislativul păşcănean. Liberala Mihaela Spiridon a anunţat administraţia locală că se afla în stare de incompatibilitate, după ce în şedinţa trecută a votat pentru că soţul ei să facă parte din Consiliul de Administratie al societăţii locale de salubritate. În adresa se arata că a aflat de încălcarea prevederilor legale, abia după şedinţă, deoarece înainte, nu a avut timp să se consulte cu un jurist şi nici nu a fost atenţionată de secretarul Primăriei. Consiliera solicita administraţiei locale să acţioneze în consecinţă. Problema poate fi rezolvată prin reluarea votului privind desemnarea lui Emilian Spiridon în conducerea societăţii de salubritate, sau daca nu,  prin demisia acestuia. El a obţinut 13 voturi pentru şi 5 împotriva.

Din Consiliul de Administratie, ca membri provizorii mai fac parte Bogdan Ciopraga, Ionuţ Adrian Popi şi Mihai Buhaiescu, din partea PSD.
Alături de cei patru noi membri în acesta funcţie a rămas fostul secretar Mircea Zuzan. De acesta dată managerul societăţii, Leonard Ursu, nu mai face parte din Consiliul de Administraţie al societăţii. El va avea calitatea de invitat la şedinţe, fără nici un drept de vot.

Adresa Nr. 917 Din 27.06.2018 – Consilier Local Spriridon Mihaela Iulia by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Adolescente din comuna Ciohorăni, date dispărute

Comunicat: LE-AȚI VĂZUT? La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că APOSTOL IOANA, de 18 ani și APOSTOL DUMITRIȚA MIHAELA, de 14 ani au plecat de...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Un nou eșec pentru asfaltarea unor străzi din Pașcani. Aviz negativ din cauza primarului?

Primăria Pașcani are din nou probleme cu documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi în cartierul Aerodrom și suburbii. Este vorba despre studiile tehnice realizate de noii proiectanți contractați de administrația locală, după rezilierea altor două contracte, din aceleași...

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la fake news și bullying online. Ce arată datele UE

Tinerii din România se confruntă mai des decât cei din alte state ale Uniunii Europene cu bullying online și informații false. Datele celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană plasează România pe primul loc în UE la...

FILIT ajunge și în acest an în școlile din Pașcani și Târgu Frumos. Cine sunt scriitorii care vor veni printre elevi

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Timp de 5...

O zi fără apa la Târgu Frumos

Comunicat: ApaVital desfășoară lucrări programate în vederea igienizării rezervorului de apă din orașul Târgu Frumos Pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din orașul Tg. Frumos, de 5.000 mc capacitate, ApaVital va desfășura lucrări programate care vor necesita întreruperea temporară a...

Apă cu porția în comuna Tătăruși

În comuna Tătăruși, apa va fi restricționată până la sfârșitul acestei luni. Operatorul ApaVital a anunțat că, în perioada 19–31 octombrie a.c., programul de furnizare va fi redus la 11 ore, în intervalele 06:00–13:00 și 18:00–22:00. Operatorul a motivat...

PSD Pașcani: TREI PROIECTANȚI ȘI NICIUN AVIZ FAVORABIL pentru loturile 1 și 2 din Anghel Saligny. Cine răspunde pentru timpul pierdut?

Comunicat: Administrația liberală din Pașcani trebuie să explice public de ce, nici după apelarea la cel de-al treilea proiectant, nu s-a reușit obținerea avizului favorabil al Poliției Rutiere pentru loturile 1 și 2 ale proiectelor finanțate prin Programul Anghel...

Invitație la teatru: „Rampa teatrală” – 14 trupe pe scena Casei de Cultură Pașcani

Invitație la teatru pe scena Casei de Cultura din Pașcani. Evenimentule ste programat pe 23 octombrie a.c. „Dragi iubitori ai teatrului,Vineri, 23 octombrie 2026, începând cu ora 10.00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură, vă invităm să participați...

Regulamentul refacerii infrastructurii rutiere, ilegal

Regulamentul privind refacerea infrastructurii rutiere din Pașcani în urma intervențiilor pentru realizarea unor lucrări urmează să fie anulat pe motiv că este ilegal. Hotărârea a fost aprobată în ședința din 30 septembrie a.c., la inițiativa primarului Marius Pintilie, cu...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
89%
4.7m/s
79%
mar
17 °
mie
17 °
J
15 °
vin
13 °
S
17 °

Niciun articol afișat