Autostrada Unirii – Stadiul lucrărilor la podul de peste Prut a trecut de 50% (VIDEO)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Podul peste Prut de la Ungheni – Zagarancea a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 55%, potrivit unui comunicat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași.

După amenajarea platformei și montarea eșafodajului, pe malul în care se află Republica Moldova a început montarea primelor elemente ale tablierului metalic. De asemenea, continuă montarea și sudarea ultimelor elemente de tablier pe malul românesc.

Podul de la Ungheni va asigura legătura rutieră transfrontalieră în regim de autostradă între România și Republica Moldova. În total, pe cele două căi ale podului vor fi montate 44 elemente de tablier metalic, se arată într-un articol de pe Ziarul de Iasi.

Lucrările la podul de la Ungheni au început la sfârșitul lunii aprilie a anului trecut, ansamblul constituind parte a A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Acesta este primul pod rutier la nivel de autostradă ridicat peste Prut la mai bine de 60 ani de la ultima structură construită.

Proiectul are un rol vital în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), urmând să conecteze direct Autostrada Unirii (A8), care traversează Carpații, cu viitoarea autostradă spre Chișinău.

PULSUL ZILEI

Cum a început noul an școlar la Deleni – FOTO

Cum a început noul an școlar la Deleni, mesajul primarului, Dumitru Prigoreanu: "Așteptări și dorințe la început de an școlar în comuna Deleni Avem în comuna noastră peste o mie de copii. Am creat condiții bune în școlile și grădinițele existențe...

Peste 400 de sportivi, la Cupa Dacilor de la Târgu Frumos – VIDEO

Peste 400 de judoka din țară și din străinătate au participat, sâmbătă, 5 septembrie, la cea de-a VI-a ediție a Cupei Dacilor la Judo, competiție inclusă în calendarul Federației Române de Judo. Întrecerile s-au desfășurat în Sala de Sport a...

Copiii din Pașcani au încheiat vacanța pe bicicletă

Ultima zi de vacanță a fost prilej de distracție și mișcare pentru zeci de copii din Pașcani și împrejurimi. Aceștia au lăsat deoparte pentru câteva ore ghiozdanele și pregătirile pentru școală și s-au întâlnit în Parcul Peștișorul, la cea...

Prima zi de școală în comune și orașele Târgu Frumos și Hârlău

Aceleași emoții, revederi și agitație au fost luni, 7 septembrie, și în școlile din comunele aflate în apropierea municipiului Pașcani, dar și în orașele Târgu Frumos și Hârlău. Elevii au revenit în bănci, iar pentru cei din clasa pregătitoare...

Subprefectul Iașului: Pașcaniul are nevoie de o strategie de atragere a investitorilor

Pașcaniul ar avea nevoie de un plan și de o echipă de profesioniști pentru a atrage investiții și investitori în municipiu. De asemenea, administrația locală ar trebui să fie preocupată în prezentarea oportunităților de investiții, având în vedere nodul...

Un nou an școlar a debutat în unitățile de învățământ din Pașcani – VIDEO

După vacanța de vară, mii de elevi au revenit în sălile de clasă, cu emoții pentru un nou început, bucuria revederii colegilor și nerăbdarea de a descoperi ce le rezervă noul an școlar. La Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga”, elevii au...

Mesajul primarului Radu Curcă: Un nou an școlar, în școli care se schimbă odată cu Hârlăul

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Începutul fiecărui an școlar înseamnă emoție, speranță și un nou drum. Pentru cei mici este începutul unei aventuri, pentru elevii mai mari – încă un pas spre viitor, iar pentru profesori și părinți...

Weekend prelungit pentru elevi și profesori în prima săptămână din octombrie. Data la care nu se organizează cursuri

Elevii și profesorii vor avea un weekend prelungit la începutul lunii octombrie, întrucât luni, 5 octombrie 2026, nu se organizează cursuri. Ziua internațională a educației prelungește astfel pauza începută sâmbătă, iar activitatea didactică va fi reluată marți, potrivit calendarului...

Când ar urma să intre bursele școlare în 2026-2027. Cine poate beneficia și ce sume sunt prevăzute

Bursele școlare ar urma să fie acordate în 2026-2027 după regulile aplicate în anul precedent, potrivit unui răspuns oferit pe Facebook de ministrul Educației, Mihai Dimian. Acesta a scris că varianta transmisă Guvernului menține metodologia în vigoare, inclusiv perioada...

Modificări majore pentru elevi și profesori în anul școlar care începe astăzi. Un nou calendar al Bacalaureatului

Anul școlar 2026-2027 începe cu o serie de schimbări importante pentru elevi și profesori: un nou curriculum pentru cei care intră în clasa a IX-a, un calendar modificat al Bacalaureatului, cu probele de competențe programate încă din aprilie, și un nou cadru pentru examenul din 2030....
Paşcani
cer acoperit de nori
12.4 ° C
12.4 °
12.4 °
74%
1.4m/s
0%
mar
29 °
mie
33 °
J
32 °
vin
29 °
S
34 °

Niciun articol afișat