Azi începe bac-ul de toamnă. În ce zile vor fi susținute probele

Începând de astăzi, încep probele examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă. Astfel, elevii ieşeni care nu au susţinut examenul de bacalaureat în prima sesiune, elevii corigenţi sau cei care nu au luat bacalaureatul în anii trecuţi mai au încă o şansă.
La nivelul judeţului Iaşi, pentru sesiunea care începe astăzi, s-au înscris 1.173 de candidaţi, dintre care 335 provin din rândul corigenţilor, iar 838 fac parte din rândul celor care nu au promovat în prima sesiune sau în sesiunile anterioare.

Prima probă a examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, se va desfăşura astăzi, pe data de 21 august. Elevii vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română. Astfel, această sesiune de bacalaureat nu mai începe cu probele oral sau de aptitudini, ci cu cele scrise.

Mâine, pe data de 22 august, este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar pentru data de 23 august elevii urmează să susţină Proba obligatorie a profilului, examen scris.

Joi, pe data de 24 august, absolvenţii de liceu vor susţine Proba la alegere a profilului şi specializării.

Probele de competenţe urmează să se desfăşoare de pe data de 25 august. Astfel, pe 25 şi 26 şi 27 august este programată Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, iar pentru data de 28 august este stabilită desfăşurarea Evaluării competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă.

În zilele de 29 şi 30 august, elevii urmează să susţină Evaluarea competenţelor digitale, iar pe 30 şi 31 august se va desfăşura Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de comunicare internaţională.

Elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă urmează să afle rezultatele pe data de 1 septembrie, acestea urmând să fie afişate până la ora 16.00, elevii şi părinţii acestora având posibilitatea să depună contestaţii în aceiaşi zi, până la ora 20.00.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...

Ședință de Consiliu Local importantă la Hârlău. Proiectul cu privire la sălile de jocuri de noroc pe ordinea de zi – DOC

Legislativul local din Hârlău se întrunește în ședință de Consiliu pe data de 26 martie de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor din oraș. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre, însă printre...

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință joi, 26 martie. Vezi ce proiecte sunt pe ordinea de zi – DOC

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință ordinară joi, 26 martie, de la ora 13. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre printre care și următoarele: alegerea unui nou președinte de ședință, scoaterea la...

Standuri cu bunătăți și momente artistice, de Ziua Francofoniei la „Cantacuzino” – FOTO

Ziua Francofoniei a fost marcată vineri, 20 martie, și la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” din Pașcani, printr-o serie de activități dedicate culturii și limbii franceze. Elevi din mai multe clase s-au implicat activ în organizarea evenimentului și au pregătit standuri...

Polițiștii pășcăneni, în sărbătoare. Activități de Ziua Poliției Române – FOTO

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită, în avans, cu mult interes din partea copiilor și în acest an la Pașcani. Vineri, 20 martie 2026, în intervalul 11:00 – 14:00, în parcarea din apropierea Poliției Municipiului Pașcani, au avut loc mai...

Doi tineri reținuți după ce au furat o mașină și au provocat un accident la Brătești – FOTO

REȚINUȚI 24 DE ORE, PENTRU FURT ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ ȘI CONDUCERE FĂRĂ PERMIS La data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 17, respectiv 18...

Majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 aduce bani în plus pentru angajați, dar și costuri pentru firme. Ce spun specialiștii

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 1 iulie 2026, de la 4.050 lei la 4.325 lei, potrivit unei hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Majorarea de 275 de lei brut,...

Preţul motorinei va rămâne uriaş tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine – Analiză AEI

Motorina va atinge, în România, pragul de 10 lei/litru și va avea un preț mare tot timpul anului, chiar dacă războiul din Iran s-ar încheia mâine, apreciază președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. "În prezent,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
79 %
4.3kmh
96 %
D
11 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
15 °
J
15 °

Niciun articol afișat