back to top
sâmbătă, februarie 21, 2026
-4.3 C
Paşcani

Bacalaureat 2023. Prima probă scrisă: dificultate medie. Ce spun profesorii şi elevii ieşeni? “Textele la subiectul I, de graniţă”

Absolvenţii claselor a XII-a au susţinut luni, 26 iunie 2023, proba scrisă la Limba şi literatura română în cadrul examenului de Bacalaureat. Potrivit profesorilor ieşeni, subiectele au avut o dificultate medie, iar opţiunea de alegere a textului la subiectul al III-lea a fost un avantaj pentru absolvenţi.

Subiectul I a constat în cinci exerciţii alcătuite pe baza unui fragment din „Ion Creangă, viaţa şi opera”, de George Călinescu. Apoi, tinerii au avut de redactat un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoştinţă faţă de şcolile în care au fost formaţi. La subiectul al II-lea, tinerii au avut de comentat în minimum 50 de cuvinte poezia „A mele visuri…”, de Alexandru Vlahuţă. La subiectul al III-lea, profilul real, aceştia trebuiau să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţi ale unui text narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Cei de la profilul uman au avut de realizat o caracterizare de personaj dintr-o operă la alegere aparţinând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

Cum s-au descurcat elevii?

Opiniile absolvenţilor cu privire la subiecte au fost în general pozitive, aceştia considerând că libertatea oferită la subiectul al III-lea a fost un avantaj la care nici nu sperau.

„Faţă de alţi ani, au fost chiar accesibile subiectele. Am avut posibilitatea să alegem la subiectul al III-lea. Eu am ales să îl caracterizez pe Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi mă aştept să iau peste 8,50”, a declarat o absolventă de clasa a XII-a, profil uman.

„Subiectele au fost decente. A fost fix ce am învăţat. Am ales Liviu Rebreanu. Nu am învăţat Camil Petrescu, pentru că mi s-a părut prea greu. Mă aştept să iau peste 9”, a menţionat o tânără care a studiat profilul real.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...

Ședință de Consiliu Local la Târgu Frumos. Un nou consilier

Legislativul local de la Târgu Frumos se întrunește în ședință de Consiliu pe 26 februarie de la ora 13:00. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte de hotărâre. Pentru început, va avea loc depunerea jurământului unui noi consilier local...

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.3 ° C
-4.3 °
-4.3 °
82 %
2.6kmh
100 %
vin
-4 °
S
-1 °
D
5 °
lun
6 °
mar
5 °

Niciun articol afișat