Bacalaureatul 2026 începe pe 8 iunie cu evaluarea competențelor. Probele scrise, între 29 iunie și 3 iulie. Simularea examenului, programată în luna martie

Examenul de Bacalaureat 2026 va începe pe 8 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele scrise din cadrul examenului național vor fi susținute în perioada 29 iunie – 3 iulie. Simularea examenului național, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, va avea loc în luna martie.

Va fi al doilea an în care candidații ce au susținut examenul de Bacalaureat își vor putea vizualiza lucrările după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de depunerea contestațiilor.

Cursurile pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a se vor încheia pe 4 iunie, iar înainte de finalizarea studiilor, între 2 și 4 iunie, va avea loc înscrierea candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2026.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie-iulie

  • 2-4 iunie: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie: Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a
  • 8-10 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 10-11 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 11-12 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 15-17 iunie: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 29 iunie: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 30 iunie: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 2 iulie: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 3 iulie: Proba la Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 7 iulie: Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00-18.00)
  • 8-9 iulie: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 9-10 iulie: Soluționarea contestațiilor
  • 13 iulie: Afișarea rezultatelor finale

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Protocol de prim-ministru pentru o ședință politică a PNL. Adio Ilie, adio sărăcie!

Premierul demis Ilie Bolojan s-a bucurat de toate onorurile funcției de șef al Guvernului la vizita de azi de la Iași deși aceasta a fost preponderent politică. Bolojan a venit la o sindrofie a PNL, dar Jandarmeria a scos...

PSD Pașcani are o nouă conducere

Organizația PSD Pașcani și-a ales noua conducere în ședința care a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai a.c. În funcția de președinte al organizației a fost ales Ionescu Dragoș, fostul președinte interimar, singurul candidat. De asemenea, au...

Comunicat: PSD Pașcani și-a desemnat noua echipă de conducere: Dragoș Ionescu, ales președinte al organizației municipale

Comunicat: PSD Municipiul Pașcani și-a desemnat noua structură de conducere în cadrul Adunării Generale de alegeri desfășurate ieri, eveniment care a reunit membri și reprezentanți ai partidului într-un moment important pentru consolidarea organizației și definirea direcțiilor de acțiune pentru...

Luni, 25 mai, se deschide centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

O investiție mult așteptată în municipiul Pașcani va fi inaugurată, luni, 25 mai. Este vorba despre centrul de recoltare a sângelui, în clădirea din piața agroalimentară din zona Deal. Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, organizație care s-a ocupat de...

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...
Paşcani
nori împrăștiați
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
77%
2.4m/s
100%
lun
24 °
mar
25 °
mie
27 °
J
17 °
vin
20 °

Niciun articol afișat