Balul bobocilor la Colegiul Unirea din Pașcani: Tradițional versus Modern

          Comunicat de presă Colegiul CF Unirea Pașcani

Începutul de an şcolar înseamnă pentru liceeni nu numai reîntâlnirea cu colegii şi profesorii lor, ci şi freamăt, mobilizări, pregătiri, emoţii creative și artistice produse de tradiţionalul Bal al Bobocilor.

Anul acesta Balul Bobocilor Unirişti e diferit de cel din anii anteriori, deoarece se va produce o predare de ştafetă. Elevii claselor a douăsprezecea, organizatorii consacraţi ai acestei activităţi extraşcolare atât de iubită de toţi liceeni, vor ceda locul elevilor de clasa a unsprezecea care se vor ocupa, începând cu acest an, de tot ceea ce ţine de pregătirea în detaliu a unui asemenea tip de spectacol.

Balul Colegiului Tehnic de Căi Ferate “Unirea”, Paşcani va deschide seria balurilor liceelor din oraş şi se va desfăşura pe  21 octombrie 2016, începând cu ora 17, în sala de spectacole a Casei de Cultură “Mihail Sadoveanu” din municipiu.

O altă noutate a Balului Unirist este că anul acesta nu mai are artist invitat deoarece Balul Bobocilor este un spectacol care promovează, pe lângă elevii de clasa a noua și ideea integrării lor şi elevii cu potențial artistic ai colegiului. Avem numeroase momente artistice realizate numai de elevii şcolii, dansuri ale Ansamblului Casei de Cultură, ansamblu format din elevi unirişti, Ansamblul de dansuri multipremiat de la Ruginoasa format tot din elevi ai colegiului, interpretare vocală și instrumentală şi la final, am invitat doi foști elevi ai școlii să ne cânte în locul artistului, pentru că NOI, cei de la UNIREA dorim să ne promovăm pe NOI. Balul Bobocilor nu este un concert de promovare a unui artist, ci un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, organizat de fiecare şcoală cu propriile talente.

În acest an, Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea”, Paşcani nu organizează “after”!

Echipa care se ocupă de organizare anul acesta, formată din doamna consilier educativ Mihaela Hărăţu, elevi și diriginţi de clasa a unsprezecea, (doamna profesor Creţu Valerica, domnişoara profesor Iosub Maria, domnişoara profesor Brînză Cristina, doamna profesor Simion Adina, doamna profesor Acatrinei Luminiţa, doamna profesor Ionel Oltea), doisprezece reprezentanţi ai claselor a douăsprezecea şi Florin Pîrja de la Wow Events, a decis ca tema balului 2016 să fie “Tradiţional vs Modern”.  Ne-am oprit asupra acestei teme dorind să scoatem în evidenţă că adolescenţii din şcoala noastră, deşi îşi trăiesc vârsta ca orice tânăr al zilelor noastre, cu muzică, dansuri, vestimentaţie în pas cu moda,  nu-şi uită tradiţiile şi le perpetuează facând parte din ansambluri folclorice, cântând şi participând la spectacole şi concursuri care promovează tradițiile româneşti, în cazul nostru, moldoveneşti. Suntem mândri că avem în şcoala noastră elevi care au asemenea pasiuni şi care vor duce tradiţiile mai departe! Pe de altă parte, în replică, avem elevi unirişti care sunt pasionaţi de muzica modernă, care merg la cursuri de canto și de dans modern, la cursuri de vioară, pian, chitară sau care sunt autodidacţi şi care vor evolua pe scenă alături de colegii lor pentru a da forma dorită spectacolului şi pentru a încânta publicul.

În concurs, pentru Miss și Mister vor participa unsprezece perechi de boboci care vor trece prin patru probe ce derivă din tema balului:

-1.  proba de prezentare (unul modern si celălalt classic / tradiţional);

-2.  proba de prezentare a unei costumaţii moderne de inspiraţie tradiţională;

-3.  proba de aptitudini;

-4.  proba de reinterpretare a unei zicale populare sau de precizare a contextului potrivit în care e valabilă;

Programul va fi variat şi pe gustul tuturor!

PULSUL ZILEI

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei "Mai mult verde. Mai multă sănătate pentru Târgu Frumos! Astăzi, 7 octombrie 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „RECREERE...

Noi măsuri de siguranță în trafic la Pașcani. Trecere de pietoni și limitatoare de viteză pe strada 1 decembrie 

O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Pașcani, pe strada 1 Decembrie, în dreptul parcului de joacă de la Mârzasca.  Decizia a fost luată miercuri, 7 octombrie, în cadrul ședinței Comisiei de Organizare a Circulației, unde...

Pașcaniul scapă de împrumutul pentru apă

Administrația locală din Pașcani a scăpat de un împrumut împovărător. Este vorba despre un credit de peste 4,2 milioane de euro, contractat în septembrie 2002 de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru noua aducțiune de apă a municipiului...

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile. Pe 11 octombrie, Biserica Sfântul Gheorghe organizează un eveniment de toamnă pentru localnici. "Un eveniment care reunește comunitatea sub semnul rugăciunii, al binecuvântării și al bucuriei de a fi parte din comunitate. Vă vor...

Șoferii, opriți la ieșirea din Pașcani pentru o anchetă rutieră. „De unde veniți și unde mergeți?”

Șoferii care circulă miercuri, 7 octombrie, pe DN 28A, la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, au parte de o oprire mai puțin obișnuită. Mai multe autoturisme au fost trase pe dreapta, iar conducătorii auto au fost invitați să răspundă...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI Vezi în direct aici petitiile discutate si voturile membrilor din comisia de circulație. Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte. https://www.youtube.com/watch?v=8SGkjyDkI4g

Un dereglat din Hârlău a amenințat cu moartea un polițist și un jandarm și a fluturat un cuțit în timpul intervenției. Instanța i-a dat...

Un bărbat a fost condamnat pentru două infracțiuni de ultraj după ce, în timpul unei intervenții a poliției și jandarmeriei, ar fi amenințat cu moartea un agent de poliție și un jandarm și ar fi fluturat un cuțit în...

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
75%
0.2m/s
0%
J
27 °
vin
27 °
S
20 °
D
23 °
lun
14 °

Niciun articol afișat