Bărbat condamnat pentru conducere fără permis, reținut în Aeroportul din Iași

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Târgu Frumos, a fost reținut pe Aeroportul Internațional Iași la revenirea în țară, în urma unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Pașcani.

Acesta fusese condamnat la doi ani de detenție pentru conducerea unui vehicul fără permis și refuzul prelevării de mostre biologice.
Polițiștii Biroului Urmăriri Iași, în cooperare cu cei de la Biroul Transporturi Aeriene, l-au identificat și reținut imediat ce a aterizat. Potrivit surselor judiciare, bărbatul a revenit în România ca urmare a modificărilor recente ale legislației penale, care prevăd că persoanele cu mandate de executare a pedepsei cu închisoarea trebuie să se predea în termen de șapte zile de la pronunțarea sentinței, pentru a evita acuzația de evadare.

Deși intenționa să se predea autorităților, polițiștii aveau deja informații despre sosirea sa și au acționat rapid pentru a-l reține. În baza mandatului de executare, acesta a fost escortat și încarcerat într-un penitenciar, unde își va ispăși pedeapsa.

La data de 19 martie a.c., polițiștii Biroului Urmăriri Iași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de doi ani închisoare, emis de Judecătoria Pașcani, pe numele unui bărbat, de 41 de ani.
Bărbatul a fost localizat și reținut, în Aeroportul Internațional Iași, în cooperare cu polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Aeriene.
Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, bărbatul a fost depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei” se arată în comunicatul de presă al IPJ IASI.

PULSUL ZILEI

Cât costă reabilitarea termică a unui bloc la Pașcani

Lucrările de reabilitare termică a blocului P1 de pe Aleea Grădiniței din Pașcani sunt estimate la peste 6,3 mil. lei, inclusiv TVA. Așa reiese din documentațiile și indicatorii tehnico-economici propuși spre aprobarea legislativului local la inițiativa primarului Marius Pintilie,...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară pe 18 august

Legislativul pășcanean este convocat in ședință extraordinara pe 18 august de la ora 09.00. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza P.Th + D.E. și a indicatorilor  tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Eficientizarea Energetică Clădiri...

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...
Paşcani
cer senin
19.8 ° C
19.8 °
19.8 °
44%
0.7m/s
0%
S
31 °
D
37 °
lun
36 °
mar
31 °
mie
25 °

Niciun articol afișat