Bărbat lat în stradă. Jumătate de ora în aşteptare cu oamenii pe post de sanitari

Un bărbat a căzut în mijlocul străzii după ce s-a simţit rău şi nu şi-a mai putut controla corpul. Nefericitul moment a avut loc pe stradă Mihai Eminescu din zona Vale a Pascaniului, în această după amiază, în jurul orei 13 si 10.

lesinat in strada 2

Până să ajungă la faţă locului o ambulanţă, oamenii nu au fost indiferenţi şi i-au acordat bărbatului primul ajutor, au vorbit cu el pentru a-l ţine conştient şi i-au dat apă.

Cetăţenii s-au arătat revoltaţi că ambulanţă nu a ajuns într-o fracţiune de secundă acolo, chiar dacă au fost făcute mai multe apeluri la numărul de urgenţă.

lesinat in strada 1

Personalul medical spune că de la apelul 112 la secţia de Ambulanţă Paşcani şi până când o maşină a plecat la caz, au trecut doar câteva minute, atât timp cât face o maşină din Deal, de la sediu, până la locul solicitării.

Menţionăm că bărbatul, Constantin Amariucai în vârstă de 60 de ani a primit toate îngrijirile medicale şi a fost transferat în stare de sănătate bună la Compartimentul de Primiri Urgenţe din incinta Spitalului Municipal Paşcani. Bărbatul suferă de boli cronice şi astăzi a consumat alcool, conform datelor medicilor.

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer fragmentat
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
87%
4.2m/s
100%
vin
12 °
S
15 °
D
15 °
lun
15 °
mar
12 °

Niciun articol afișat