5.2 C
Paşcani
luni, decembrie 9, 2024

Apa Vital rămâne la Paşcani. Primarul convoacă o nouă şedinţă

Apa Vital rămâne la Paşcani să furnizeze servicii de apă şi canalizare, cel puţin până la organizarea unei licitaţii. Mai mult primarul va convoca o nouă şedinţa pentru reluarea votului pe proiectele pro Apa Vital. Sunt cele doua concluzii importante desprinse în urma şedinţei Consiliului Director al ARSACIS. Întâlnirea a avut loc astăzi de la ora 11 la care a participat şi primarul Dumitru Pantazi. Conducerea asociaţiei a luat act de votul consilierilor locali în şedinţa de luni. Atunci s-a decis să rămânem în ARSACIS dar fără Apă Vital, operatorul asociaţiei, în timp ce cu o zi înainte administratia din Paşcani prin intermediul juriştilor a susţinut în faţa instanţei că nu vrea să facă parte din ARSACIS. Problema va fi analizată şi în cadrul Adunării Generale a asociaţiei programate luni.

Pentru că furnizarea apei să nu fie întreruptă conducerea asociaţiei a hotărât ca Apa Vital să rămână la Paşcani până când va fi desemnat un alt operator, prin licitaţie, dar nu mai târziu de un an de zile. Asta însemna ca operatorul ieşean va încheia în continuare contracte, va furniza şi va încasa serviciile ca şi până acum. Directorul societăţii a anunţat că vor fi reluate acţiunile de debranşare de la apa a locatarilor care refuza să încheie contractele de furnizare.

În aceeaşi şedinţa s-a vorbit şi despre consecinţele ieşirii Pascaniului sin ARSACIS şi plecării societăţii Apa Vital de la PAşcani. Primarul spune că în aceste conditii administratia locală ar pierde cele 13 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi va trebui să facă investiţiile din banii păşcănenilor. Mai mult preţul apei la Paşcani ar urma să fie majorat atât pentru susţinerea costurilor de la staţia de epurare cât şi pentru rambursarea creditului BEI prin taxa de redevenţa.

Din acest motiv edilul păşcănean susţine că va convoca o nouă şedinţa pentru rediscutarea proiectelor pro Apa Vital, cel mai probabil la începutul lunii viitoare. El a spus că va încerca să convingă şi alţi consilieri de necesitatea aprobării acestei soluţii.Totodata va fi organizata o licitatie pentru desemnarea noului operator. Edilul pascanean sustine ca o astfel de procedura ar putea dura si pana la un an de zile iar participarea operatorului local este incerta din cauza datoriilor.

Menţionăm că în vara anului trecut majoritatea consilierilor păşcăneni au votat pentru intrarea în ARSACIS şi pentru delegarea serviciilor de apă şi canalizare operatorului ieşean. La solicitarea militanţilor anti Apa Vital, în noiembrie anul trecut hotărârile au fost revocate iar acum se încearcă revenirea la prima decizie. Între timp cele două părţi se judecă în mai multe procese în urma unor reclamaţii şi pentru recuperarea datoriilor.

Recomandări