back to top
vineri, februarie 27, 2026
0.6 C
Paşcani

Bărbat mort după o bătaie cu pumnii și picioarele

Un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea Parcovaci a murit în urma unor lovituri primite de la un consătean.  Totul s-a petrecut în noaptea de 17 spre 18 iunie, pe un drum din localitatea Parcovaci, când suspectul, un tânăr de 20 de ani, i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri pumnii și picioarele la nivelul capului, pe motiv că victima i-ar fi sustras, în timp ce se aflau într-un bar, un portmoneu cu bani și acte. În urma loviturilor primite, victima ar fi căzut într-un sant de pe marginea drumului. De acolo, bărbatul s-ar fi deplasat singur până la locuința sa, unde a fost găsit de o ruda. Văzând semnele de violenta de pe corpul victimei, acesta a chemat ambulanta iar bărbatul agresat a fost transportat la Spitalului de Neurochirurgie “Prof. dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, unde, de altfel a și decedat pe 21 iunie.
În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Până la stabilirea cu exactitate a situației de fapt, suspectul este cercetat în stare de libertate.

foto arhiva

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea în luna martie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 2 - 30 martie. Temperaturile cresc, iar în primele zile din martie, termometrele urcă și la 17 grade. "Încălzirea vremii din primele zile ale lunii martie este...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026 La Iași, din 2020 și până astăzi, conducerea liberală a Consiliului Județean nu a fost în stare să...

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave (P)

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave mâine și pentru a construi un stat mai echilibrat. Alegerea responsabilă este să corectăm acum dezechilibrele, nu să le...

Campionat de tenis de masă pentru cadrele didactice, la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani organizează o nouă ediție a campionatului de tenis de masă pentru cadre didactice, la nivel amatori. Competiția va avea loc în sala de sport a școlii, iar informații se pot obține de la profesorul,...

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...

Bazinul de înot, deschis din aprilie sau mai?

Bazinul de înot de la Pașcani ar putea fi dat în folosință în câteva luni de zile, cel mai probabil în aprilie sau mai. Este ultima estimare făcută de administrația locală, după ce obiectivul a fost preluat în domeniul...

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...
Paşcani
câțiva nori
-0.8 ° C
-0.8 °
-0.8 °
86 %
1.4kmh
19 %
vin
5 °
S
8 °
D
11 °
lun
12 °
mar
9 °

Niciun articol afișat