back to top
vineri, februarie 27, 2026
-0.8 C
Paşcani

Barbat retinut pentru comportament agresiv. Politistii pascaneni, la datorie si de sarbatori

Dacă în Ajun de Crăciun majoritatea pascanenilor au primit colindători sau si-au petrecut timpul cu familia și prietenii, există și excepții.

Pe fondul consumului de alcool, în seara de Ajun, pe Esplanada municipiului, un cetățean s-a împiedicat de un cablu, fapt care l-a determinat să manifeste un comportament extrem de agresiv.

Bărbatul a fost imobilizat de polițiștii pascaneni ajunși la față locului și a fost transportat la Spitalul Municipal Pașcani. După ce i-au fost acordate îngrijiri medicale, din cauza manifestărilor sale foarte violente, el a fost transferat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” din Iași.

Tot în seara de Ajun, un alt bărbat a manifestat un comportament agresiv în spațiul public. La față locului s-a deplasat un echipaj de la poliție, iar bărbatul a fost amendat cu 500 de lei. Și acesta se află sub influență băuturilor alcoolice.

Menționăm că pentru ca pascanenii să aibă sărbători liniștite, polițiștii se vor afla la datorie în aceste zile.

 

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea în luna martie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 2 - 30 martie. Temperaturile cresc, iar în primele zile din martie, termometrele urcă și la 17 grade. "Încălzirea vremii din primele zile ale lunii martie este...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026 La Iași, din 2020 și până astăzi, conducerea liberală a Consiliului Județean nu a fost în stare să...

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave (P)

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave mâine și pentru a construi un stat mai echilibrat. Alegerea responsabilă este să corectăm acum dezechilibrele, nu să le...

Campionat de tenis de masă pentru cadrele didactice, la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani organizează o nouă ediție a campionatului de tenis de masă pentru cadre didactice, la nivel amatori. Competiția va avea loc în sala de sport a școlii, iar informații se pot obține de la profesorul,...

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...

Bazinul de înot, deschis din aprilie sau mai?

Bazinul de înot de la Pașcani ar putea fi dat în folosință în câteva luni de zile, cel mai probabil în aprilie sau mai. Este ultima estimare făcută de administrația locală, după ce obiectivul a fost preluat în domeniul...

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...
Paşcani
câțiva nori
-0.8 ° C
-0.8 °
-0.8 °
86 %
1.4kmh
19 %
vin
5 °
S
8 °
D
11 °
lun
12 °
mar
9 °

Niciun articol afișat