Bătaie de joc la CFR. Trenuri importante, de cursă lungă, anulate la Iași fără anunț

Toate trenurile vizate sunt de noapte, cu vagoane cuşetă şi de dormit în componenţa lor.

CFR a scos la Iaşi trenuri importante din schemă, toate de cursă lungă, dar nu a anunţat absolut nimic publicul călător. Cu atât mai de neacceptat cu cât este vorba de trenuri precum cele pe ruta Iaşi – Timişoara şi retur, unde din trei trenuri cu plecare de la Iaşi mai rămâne doar unul. Pe lângă faptul că nu a anunţat nimic oficial, şi nici la Gară nu era afişat nimic, Regionala CFR Iaşi ne-a oferit şi nouă, reporterilor Ziarului de Iaşi, un răspuns laconic şi după multe insistenţe.

„În contextul cererii mai reduse de trafic la anumite ore şi pe anumite relaţii de călătorie din această perioadă, în vederea utilizării eficiente a resurselor, trenurile de călători IR 1837 şi IR 1838 pe ruta Iaşi – Timişoara vor avea temporar circulaţia suspendată începând cu data de 20 august 2021“ – Este răspunsul laconic primit ieri de la CFR Călători, la o solicitare a Ziarului de Iaşi formulată în urma unor sesizări primite la redacţie.

Verificările noastre chiar pe site-ul societăţii feroviare au scos însă la iveală mai multe modi­ficări. Astfel, trenul interregio Iaşi-Timişoara IRN 1837, cu plecare din Iaşi la ora 18:30 şi un parcurs de 16 ore şi jumătate, va avea ultima cursă pe 19 august. Perechea lui, trenul interregio Timişoara-Iaşi IRN 1838, cu plecare din capitala Banatului la ora 18:02, are programată ultima cursă pe 20 august. După această dată, cele două garnituri vor fi scoase cu totul din circulaţie. Ambele aveau în componenţă vagoane de dormit.

Cealaltă pereche de trenuri de noapte va avea o soartă ceva mai blândă. Interregio IRN 1765, cu plecare la 15:20 din Iaşi, va avea ultima cursă pe 20 august. După 850 km şi 18 ore, va ajunge pentru ultima dată în Timişoara sâmbătă (21 august) dimineaţă. Perechea lui, IRN 1766, cu plecare din Timişoara la ora 13:43 are ultima cursă în această formă pe 21 august.

De pe 22 august, traseul se va scurta până la Cluj-Napoca. De la Iaşi, trenul cu indicativul IRN 01765 va pleca tot la 15:20 şi va sosi la Cluj puţin după miezul nopţii. În sens invers, trenul IRN 1766 va avea ora de plecare 22:30, iar sosirea la Iaşi este fixată pentru ora 7:33. Ambele trenuri vor avea în continuare în componenţă vagoane cuşetă.

Trenul de zi Iaşi-Timişoara IR 1833 şi returul IR 1834 rămân în orar ca şi până acum, cu un parcurs de 15 ore în vagoane clasa I şi clasa a II-a.

La fel şi perechea de trenuri IR 1831/ IR 1832 Galaţi-Iaşi-Cluj şi retur, practic a treia legătură feroviară directă între Iaşi şi Cluj-Napoca, rămâne neschimbată în mersul trenurilor după schimbările din weekendul 21-22 august.

La începutul lunii în curs a fost anulată şi o pereche de trenuri de noapte Iaşi-Bucureşti. Este vorba despre trenul IR 1854, cu plecare din Iaşi (de la 1 august), şi despre garnitura IR 1853, cu plecare din Bucureşti Nord (din 2 august).

Motivul invocat de CFR Călători pentru suspendarea temporară a circulaţiei mai multor trenuri din ţară pe relaţia Bucureşti a fost acelaşi: „contextul cererii mai reduse de trafic la anumite ore şi pe anumite relaţii de călătorie din această perioadă“.

În lista curselor feroviare anulate publicată pe pagina CFR Călători nu se regăsesc însă cele patru trenuri, tur şi retur, care făceau legătura între Iaşi şi Timişoara.

Incidente în lanţ în ultimele zile pe căile ferate

Modificările survin unei serii de incidente petrecute în ultimele zile. Cele mai multe au presupus întârzieri de până la 13 ore, toate ale unor trenuri care circulau spre Timişoara. Astfel, joia trecută, trenul IR 1991 Mangalia – Timişoara a ajuns la destinaţie cu o întârziere de aproape 13 ore, din cauza ruperii reţelei de contact în urma unei furtuni. Trenul în care se aflau şi copii care se întorceau din tabără a aşteptat nouă ore, în câmp, sosirea unei locomotive de rezervă.

De altfel, circulaţia trenurilor a fost dată peste cap în acea zi de ciocnirea a două trenuri de marfă în zona staţiei CFR Feteşti.

Cu o săptămână înainte, în acelaşi loc, un tren de marfă a deraiat, obligând CFR Călători să anuleze sau să devieze mai multe trenuri.

În fine, la începutul acestei săptămâni, alte două trenuri – dinspre Bucureşti, IR 1691, şi dinspre Iaşi, IR 1837 – au ajuns la Timişoara cu mai bine de trei ore întârziere. La prima garnitură s-a stricat locomotiva undeva în Olt, iar cea de a doua a stat mult timp într-o gară pe traseu până când echipele de intervenţie au reînnodat firele rupte de copaci căzuţi pe linie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Adolescente din comuna Ciohorăni, date dispărute

Comunicat: LE-AȚI VĂZUT? La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că APOSTOL IOANA, de 18 ani și APOSTOL DUMITRIȚA MIHAELA, de 14 ani au plecat de...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Un nou eșec pentru asfaltarea unor străzi din Pașcani. Aviz negativ din cauza primarului?

Primăria Pașcani are din nou probleme cu documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi în cartierul Aerodrom și suburbii. Este vorba despre studiile tehnice realizate de noii proiectanți contractați de administrația locală, după rezilierea altor două contracte, din aceleași...

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la fake news și bullying online. Ce arată datele UE

Tinerii din România se confruntă mai des decât cei din alte state ale Uniunii Europene cu bullying online și informații false. Datele celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană plasează România pe primul loc în UE la...

FILIT ajunge și în acest an în școlile din Pașcani și Târgu Frumos. Cine sunt scriitorii care vor veni printre elevi

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Timp de 5...

O zi fără apa la Târgu Frumos

Comunicat: ApaVital desfășoară lucrări programate în vederea igienizării rezervorului de apă din orașul Târgu Frumos Pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din orașul Tg. Frumos, de 5.000 mc capacitate, ApaVital va desfășura lucrări programate care vor necesita întreruperea temporară a...

Apă cu porția în comuna Tătăruși

În comuna Tătăruși, apa va fi restricționată până la sfârșitul acestei luni. Operatorul ApaVital a anunțat că, în perioada 19–31 octombrie a.c., programul de furnizare va fi redus la 11 ore, în intervalele 06:00–13:00 și 18:00–22:00. Operatorul a motivat...

PSD Pașcani: TREI PROIECTANȚI ȘI NICIUN AVIZ FAVORABIL pentru loturile 1 și 2 din Anghel Saligny. Cine răspunde pentru timpul pierdut?

Comunicat: Administrația liberală din Pașcani trebuie să explice public de ce, nici după apelarea la cel de-al treilea proiectant, nu s-a reușit obținerea avizului favorabil al Poliției Rutiere pentru loturile 1 și 2 ale proiectelor finanțate prin Programul Anghel...

Invitație la teatru: „Rampa teatrală” – 14 trupe pe scena Casei de Cultură Pașcani

Invitație la teatru pe scena Casei de Cultura din Pașcani. Evenimentule ste programat pe 23 octombrie a.c. „Dragi iubitori ai teatrului,Vineri, 23 octombrie 2026, începând cu ora 10.00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură, vă invităm să participați...

Regulamentul refacerii infrastructurii rutiere, ilegal

Regulamentul privind refacerea infrastructurii rutiere din Pașcani în urma intervențiilor pentru realizarea unor lucrări urmează să fie anulat pe motiv că este ilegal. Hotărârea a fost aprobată în ședința din 30 septembrie a.c., la inițiativa primarului Marius Pintilie, cu...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
87%
6.4m/s
90%
lun
12 °
mar
17 °
mie
15 °
J
16 °
vin
17 °

Niciun articol afișat