Bătaie între rude în acest sfârșit de săptămână

Pentru cei mai mulţi aniversările sau onomastica unei rude reprezintă un moment de fericire, însă la unii este un prilej de bătaie, mai ales în familie. Numai în acest sfârşit de săptămână au ajuns în atenţia oamenilor legii două astfel de cazuri.

De exemplu, o femeie de 24 ani din Boureni, comuna Moţca a fost bătută sâmbătă seară de soţ în urmă unui schimb acid de replici. Mama victimei, care a asistat la întreaga scenă a solicitat ajutor medical.
Tânăra a fost transportată în jurul orei 23.25 la Cpu din Pașcani. În urma investigaţiilor medicale s-a constat ca prezenta traumatism la nivelul feței, la cap şi contuzie toraco abdominală. După acordarea îngrijirilor specifice, femeia a fost lăsată să plece la domiciliu. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru agresiune în familie.

Tot cu dosar penal s-a ales şi o femeie din Ruginoasa. Aceasta şi-a bătut aseară nepoata, în vârstă de 22 ani care locuieşte cu ea. Tânăra a ajuns în jurul orei 22.00 la Spitalul din Paşcani cu lovituri uşoare la cap iar după investigaţiile medicale a fost lăsată să plece la domiciliu.

Nu au lipsit nici conflictele în care să fie implicaţi minori. Un adolescent de doar 15 ani din Mirceşti a necesitat îngrijiri medicale după ce a fost bătut de un amic cu doi ani mai mare. Şi în acest caz Poliţia a intrat pe fir şi a deschis dosar de cercetare.

Un alt caz ajuns în atenţia medicilor este a unui tânăr din comuna Todirești. Acesta a ajuns în jurul orei 23.00 la Spitalul Municipal de Urgenţă. Bărbatul în vârstă de 20 ani fost găsit abandonat pe marginea drumului de un echipaj medical care trecea prin zonă. Tânărul a spus că a fost bătut însă din cauza consumului excesiv de alcool nu a ştiut să precizeze cine anume a fost agresorul.

Câteva ore mai târziu, puţin după miezul nopţii un păşcănean în vârstă de 45 ani a ajuns bătut la spital. Acesta prezenta lovituri la nivelul coastelor şi a abdomenului, iar după acordarea îngrijirilor medicale a fost lăsat să plece acasă. Până în acest moment, bărbatul nu a făcut nici o plângere la Poliţie împotriva agresorului.

PULSUL ZILEI

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
93%
2.9m/s
100%
mie
13 °
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat