O bunicuță a fost prinsă de polițiști cu zeci de pachete cu țigări sub haine. Aceasta își făcea veacul pe străzile din centrul orașului Târgu Frumos. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru contrabandă, ei și unui tânăr ce o însoțea.
La data de 6 ianuarie a.c, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Tg. Frumos au depistat în zona unei pieţe agroalimentare, din orașul Târgu Frumos, o femeie de 78 de ani și un tânăr de 20 de ani, care ofereau spre vânzare ţigarete fără timbru de marcaj fiscal.
În urma controlului îmbrăcămintei acestora, au fost găsite 340 de țigarete care au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză s-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

