Spitalul CF Pașcani va fi preluat de administrația locală. Primarul, cu doi ani în urmă: Va trebui să își găsească calea singuri!

Spitalul CF din municipiul Pașcani ar urma să treacă de la Ministerul Transporturilor în subordinea Consiliului Local. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marius Pintilie în cadrul conferinței săptămânale de presă, cel care acum doi ani de zile a refuzat vehement o astfel de variantă. Edilul a precizat că a purtat deja discuții cu directorul spitalului și că ar urma să înainteze o cerere oficială proprietarului actual. De asemenea, subiectul ar urma să fie discutat și în Consiliul Local și să fie aprobată o hotărâre în acest sens.

Discuțiile au avut loc în contextul în care Ministerul Transporturilor a publicat anunțul cu privire la depunerea dosarelor pentru preluarea a șapte spitale CF. Cererile pot fi depuse până pe 27 aprilie a.c., iar Primăria Pașcani trebuie să trimită 4 volume de documente privind capacitatea financiară și administrativă, asigurarea managementului și un proiect de modernizare și dezvoltare a infrastructurii și pentru creșterea calității.

Primarul pașcănean a precizat că cele două spitale din Pașcani ar trebui ca pe viitor să aibă servicii medicale complementare, deși sunt în concurență, iar municipalitatea ar urma să susțină prin cofinanțare o serie de proiecte de investiții.

Directoarea spitalului CF Pașcani, dr. Cătălina Roșca, a confirmat că a avut o discuție pe această temă cu primarul municipiului în cursul zilei de vineri, 27 martie a.c., chiar înainte de conferința de presă. Urmează să fie stabilite detaliile și procedurile de subordonare a unității medicale Consiliului Local Pașcani.

În ceea ce privește perspectivele de dezvoltare a serviciilor, reprezentanta unității medicale a spus că are în vedere dezvoltarea specializărilor chirurgicale și a serviciilor medicale pentru bolnavii cronici. Recent, spitalul a implementat două proiecte de investiții din fonduri europene: unul de 2,9 mil. lei pentru renovare și unul de 27 mil. lei pentru aparatură medicală.

Primarul, cu doi ani în urmă: Va trebui să își găsească calea singuri!

Conform unei ordonanțe de guvern din anul 2023, spitalele CF din țară urmau să fie transferate din subordinea Ministerului Transporturilor altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie. La acea vreme, primarul Marius Pintilie a refuzat oferta. În cadrul unei conferințe de presă, el a spus că preluarea unității sanitare nu avantajează municipalitatea și că cei de la spital va trebui să își găsească calea singuri și le urează succes.

Ulterior, ministrul Sănătății de atunci, Alexandru Rafila, a spus că Spitalul CF Pașcani ar fi urmat să fie preluat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Acum, edilul municipiului recunoaște că a greșit și că instituția medicală a fost ignorată ani de zile.

Menționăm că în anul 2012 a mai fost o încercare de transferare a spitalelor CF din România de la Ministerul Transporturilor. După 8 luni de zile s-a revenit asupra deciziei. Acum, ordonanța de guvern din anul 2023 este supusă controlului Curții Constituționale.

În momentul de față, Spitalul CF Pașcani are 134 de salariați, din care 15 medici, 8 specializări în ambulatoriu și balneo și două specializări în spital: interne și chirurgie cu ATI. În total sunt 155 de paturi, din care 10 pentru internări de zi. Mai mult, spitalul este una dintre puținele unități strategice din municipiu. Are un adăpost ALA (pentru apărare antiaeriană), o rezervă de apă potabilă de 318 mc pentru situații de urgență și oferă servicii de investigații medicale pentru siguranța circulației feroviare și rutiere.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
1.9 ° C
1.9 °
1.9 °
82%
1.5m/s
0%
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °
mie
11 °
J
4 °

Niciun articol afișat