Autoaccidentat din cauza alcoolului

Un cetățean din Luncași a devenit pericol pentru el însuși, conducând o bicicletă pe drumul din localitate.

Ieri seară, T. Valentin, de 42 de ani, din comuna Hălăucești mergea cu bicicleta dinspre Hălăuceşti către Luncaşi și la intrarea în sat, din cauza stării de ebrietate în care se afla, s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţul betonat ce mărgineşte carosabilul, suferind vătămări corporale.
Poliția a fost sesizată de către unitatea spitalicească din Pașcani, dar pentru că nu a fost semnalată nici o ilegalitate, nu a fost cazul să fie luate măsuri.

Cetățeanul fost transportat și internat la Spitalul Municipal de Urgenţe Paşcani pentru îngrijiri medicale, având răni în zona capului și ochilor.
La testarea alcoolscopică s-a constatat că avea o alcoolemie în aerul expirat de aproximativ doi la sută.
Biciclistul autoaccidentat după ce și-a revenit, a refuzat transferul la secția de oftamologie de la Iași, a semnat formalitățile necesare și a plecat acasă pe propria răspundere.

Consumul de alcool în rândul conducătorilor de autovehicule și vehicule duce de cele mai multe ori la accidente de circulație.
Din fericire, de această dată doar cel în cauză a avut de suferit, dar astfel de situații pot duce la producerea unor accidente în care pot fi implicați și alți participanți la trafic. De aceea și conducătorii de vehicule trebuie să fie responsabili, atât timp cât circulă pe drumuri publice, altfel riscă să își pună în pericol în primul rând propria viață și apoi pe a celor din jur.

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
66%
1.9m/s
0%
D
23 °
lun
23 °
mar
20 °
mie
21 °
J
21 °

Niciun articol afișat