Bilanțul inundațiilor din suburbiile Pașcaniului și din cartierul Aerodrom – FOTO

Natura s-a dezlănțuit în noaptea de marți spre miercuri, 8 spre 9 mai, în suburbiile Pașcaniului, precum și în municipiu. În urma ploilor abundente, de circa 30 litri de apă pe mp, zeci de gospodării, grădini și drumuri au fost inundate. Oamenii au iesit disperați din case pentru a pune saci cu nisip în calea apelor și a salva agoniseala de-o viață. Au chemat în ajutor și pompierii pășcăneni. Salvatorii au intervenit în nouă gospodării din Gâștești și două din Pașcani.

În unele zone, străzile au fost total acoperite de ape, iar o mașină a ajuns în șanț, după ce a derapat pe aluviunile de pe drum.

Și in cartierul Aerodrom, situatia a fost critică. Curțile au fost inundate, iar drumurile transformate în lacuri.

Cantitatea mare de precipitații cazută într-o perioadă scurtă de timp, dar și sanțurile colmatate sau prost realizate pe unele străzi, au dus la astfel de situații. In zonele unde au fost făcute lucrări la rețelele de apă și canalizare, o mare parte din cămine, dar și un podeț, s-au prăbușit.

În teren au fost autorități locale, dar și consilieri locali. De exemplu, Sorin Olariu de la PSD, a criticat modul în care au fost făcute lucrările la apă și canalizare.

La intersecția străzilor Libertății cu Matei Basarab, tot prundișul pus pe străzi a fost dus de ape în gospodării și a infundat santurile inguste.

Pe imaginile postate marti seara pe retelele de socializare, se observă cum intr-o gospodarie apa mai avea putin si ajungea in casa.

Miercuri proprietarii munceau de zori pentru a scoate prundișul adus de puhoaie.

Tot în zona respectivă erau muncitori de la Primărie și viceprimarul, Cristian Rățoi.

BIT TV a incercat sa afle daca primarul municipiului a convocat sau nu comitetul local pentru situatii de urgenta in contextul avertizarilor meteo trimise de ISU si ce masuri preventive au fost anuntate de catre administratia locala, dar nu am primit nici un raspuns.

Totusi in cursul zilei de marti, 7 mai, atunci cand au inceput ploile, primarul municipiului a emis doua dispozitii de actualizare a Centrului Operativ pentru Situatii de Urgenta care numara 23 de persoane din cadrul Primariei Municipiului precum si a Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta care numara nu mai putin de 30 de persoane.

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.7 ° C
4.7 °
4.7 °
83%
2.1m/s
20%
J
13 °
vin
13 °
S
10 °
D
10 °
lun
10 °

Niciun articol afișat