Bilanțul polițiștilor ieșeni pentru anul trecut

În urma analizei situaţiei operative pe raza judeţului Iaşi, din anul 2020, cu privire la evoluţia situaţiei indicatorilor statistici, s-au evidenţiat următoarele aspecte:

 

Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, poliţiştii ieşeni au planificat şi desfăşurat anul trecut 57.029 (+28%) de acţiuni şi controale. De asemenea, au fost primite şi au fost soluţionate 4.754 petiţii şi reclamaţii de la cetăţeni.

 

Nivelul de încadrare cu personal este de 83%

 

În anul 2020, prin Sistemul Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă 112 au fost direcţionate către I.P.J. Iaşi 86.987(+9,86%) de apeluri, fapt ce ne situează pe locul al II-lea în ţară, după municipiul Bucureşti. Au fost puse în aplicare 931 mandate de aducere.

 

În anul 2020, au fost soluionate 22.167 dosare penale, au fost cercetate 3.415 de persoane, dintre care 303 pentru infracţiuni economico-financiare, 1.788 pentru infracţiuni judiciare, 985 persoane pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, iar restul pentru infracţiuni de altă natură.

 

În urma cercetărilor efectuate, faţă de 599 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, dintre care 302 au fost arestate preventiv, 34 au fost arestate la domiciliu, iar faţă de 199 de persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

 

În ceea ce priveşte dinamica infracţiunilor sesizate, la nivelul I.P.J. Iaşi se constată că numărul acestora a scăzut cu 18 procente.

 

Având în vedere modificările legislative din luna decembrie 2018 referitoare la legislaţia privind violenţa domestică, modificată prin Legea nr. 174/2018,

 

 

victimele violenţei domestice au fost încurajate să depună plângeri penale. Astfel, în urma intervenţiilor la cazuri de violenţă domestică şi analizei situaţiei existente, pe baza formularului de risc, poliţiştii au emis 254 de ordine de protecţie provizorii.

 

Criminalitatea comisă cu violenţă a înregistrat o scădere cu 15% faţă de anul 2019. Astfel, infracţiunile de tâlhărie au scăzut cu 26%, cele de lovire sau alte violenţe cu 14%, iar cele de tulburare a ordinii şi liniştii publice cu 12%. De asemenea, infracţiunile de viol înregistrează o scădere de 29%, iar infracţiunile de lipsire de libertate scad cu 39 de procente.

 

În ceea ce priveşte situaţia infracţiunilor de furt, se constată o scădere cu 24% a acestui gen de fapte. Dintre acestea, înregistrează scăderi cu 62% a furturilor din auto, cu 25% a furturilor din locuinţă, cu 39% a furturilor din buzunare, cu 12% a furturilor din societăţi comerciale.

 

Totodată, a fost înregistrată o scădere în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor de de înşelăciune cu 35% şi de distrugere cu 18%.

 

Pe parcursul anului 2020, poliţiştii ieşeni au aplicat 64.852 de sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 35.605 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, 2.103 conform Legii nr. 12/1990, privind activităţile de comerţ ilicit, 456 la Legea nr. 333/2003, privind paza bunurilor şi obiectivelor şi 133 conform Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

 

În perioada analizată, au fost efectuate 142 de acţiuni şi 983 de controale pe linie economico-financiară, fiind aplicate 2.364 de sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost confiscate bunuri în cuantum de aproximativ 97.000 lei.

 

Referitor la activitatea de relaţii cu publicul, au fost eliberate 106.955 certificate de cazier judiciar, dintre care 1.494 persoanelor juridice. De asemenea, au fost eliberate 529 de autorizaţii de port-armă, dintre care 366 letale, iar 133 neletale și au fost efectuate 803 de atestări pentru agenţi de pază.

 

Au fost constatate şi cercetate 1.270 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

 

Poliţiştii rutieri au constatat 52.186 contravenţii. Au fost reţinute în vederea suspendării 5.918 permise de conducere şi au fost retrase 1.303 certificate de înmatriculare. Numărul total al accidentelor rutiere a scăzut cu 22% şi se înregistrează o scădere în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere grave cu 32% şi numărul de victime rănite grav cu 39% şi cu 52% scade numărul răniţilor uşor.

 

S-a constatat faptul că principalele cauze generatoare de accidente rutiere au fost: traversarea neregulamentară de către pietoni, abaterile săvârşite de biciclişti, neacordare prioritate vehicule, viteza neadaptată la condiţiile de drum.

 

Au fost confiscate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase 111 arme, 263 bucăţi de muniţie şi 950 kg materiale pirotehnice. Au fost constatate  97 de infracţiuni pe această linie, dintre care 33 la regimul armelor şi muniţiilor, 13 la regimul fondului cinegetic şi protecţia vânatului, 27 la regimul substanţelor periculoase şi 24 de altă natură.

 

Expertizele criminalistice realizate de poliţiştii din cadrul Serviciului Criminalistic Iaşi sunt credibile sub sigla RENAR, în orice instanţă europeană. În anul 2020, poliţiştii criminalişti au efectuat 5.288 cercetări la faţa locului, fiind ridicate 17.445 de urme şi mijloace materiale de probă. Tot în această perioadă, prin folosirea sistemelor criminalistice de investigare tehnico-ştiinţifică, au fost identificate 622 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni, dintre care 147 prin expertize şi constatări.

 

Apariţia pandemiei de COVID-19 a impus eforturi suplimentare din partea poliţiştilor  I.P.J. Iaşi pentru a putea gestiona atât activităţile curente, cât şi sarcinile nou apărute în context (verificarea respectării măsurilor carantinei/izolării, a interdicţiilor privind libera circulaţie).

 

În perioada stării de urgenţă şi cea a stării de alertă, au fost sesizate 40 de infracţiuni prevăzute de art. 352 C.pen. – zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, au fost desfăşurate 1.382 de acţiuni punctuale.

 

Principalele obiective ale I.P.J. Iaşi pentru anul 2021 sunt: reducerea numărului de infracţiuni judiciare sesizate şi creşterea calităţii activităţii de cercetare penală pentru soluţionarea dosarelor penale. De asemenea, se are în vedere reducerea numărului de accidente rutiere grave, creşterea siguranţei stradale şi a eficienţei pentru identificarea, monitorizarea şi aplanarea stărilor conflictuale. Nu în ultimul rând, se are în vedere gestionarea eficientă a resurselor umane şi materiale în contextul pandemic.

 

Se poate concluziona că la nivelul judeţului Iaşi, în anul 2020 infracţionalitatea sesizată a înregistrat o scădere, raportat la anul 2019. De asemenea, s-au înregistrat scăderi la infracţionalitatea gravă comisă prin violenţă şi la accidentele rutiere.

 

 

COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE AL I.P.J. IAŞI

 

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
85%
4.2m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat