Bile negre fără număr pentru administrația din Pașcani

Bile negre fără număr pentru administraţia  municipiului Paşcani. Cei trei realizatori au criticat dur felul în care arată oraşul în prag de Crăciun dar şi promisiunea pentru „Orăşelul copiilor” care a fost retrasă după câteva zile. Bile albe au primit toţi românii şi Luiza Ştefania Muscalu din Ansamblul Izvorașu pentru momentul artistic susţinut de Ziua României.
Primăria Paşcani a primit bile negre în cadrul emisiunii Pulsul Zilei de la începutul acestei luni, de la cei trei realizatori de emisiuni de la BIT TV.
Administraţia locală a fost criticată de realizatorul emisiunii Cătălin Cojocarul pentru felul în care arată oraşul în prag de sărbătoare. Şi viceprimarul, Vasile Axinte a primit bile negre pentru că a promis că va amenaja „Orăşelul copiilor” iar după o săptămâna şi-a dat seama că nu sunt bani în bugetul local.

Şi primarul din comuna Stolniceni Prăjescu a primit o bilă neagră din partea lui Claudiu Timofte deoarece nu a fost prezent la activităţile desfăşurate în comună cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Bilele albe au fost pentru toţi românii indiferent de locul în care se află.  Vasile Avramiuc a primit o bilă albă pentru cea de-a 12 a carte lansată, dar şi pentru Luiza Ştefania Muscalu solistă de la Ansamblul Izvoraşul din Mogosesti Siret a fost dată o bilă albă pentru că a încântat păşcănenii de Ziua României cu o reprezentaţie artistică.

Menţionăm că în emisiunea Pulsul Zilei de pe 2 decembrie s-a discutat despre evenimentele desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale a României în Paşcani şi în comunele din împrejurimi, despre costurile activităţilor desfăşurate în municipiu, dar şi despre primarul din comuna Valea Seacă suspendat şi condamnat pentru fapte de corupţie.

PULSUL ZILEI

Centru pentru tineri și cursuri gratuite în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Tinerii din Pașcani și din localitățile din jur au la dispoziție un nou centru unde pot primi sprijin gratuit pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se pregăti profesional. Este vorba despre un spațiu modern deschis în...

Tichete sociale pentru sărbătorile pascale la Hârlău. Cine poate beneficia

Sprijin pentru persoanele cu posibilități reduse, cu ocazia sărbătorilor pascale, la Hârlău. Administrația locală anunță acordarea de tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici, cu ocazia Paștelui. Ajutoarele sunt acordate din bugetul local, au o valoare de 100 de...

Primarul Pintilie: Fără coșuri de gunoi în cartiere… Puneți gunoaiele în buzunare, duceti-le acasă!

Una dintre preocupările principale ale primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, este realizarea și postarea pe rețelele de socializare a unor filmulețe pentru comunicarea cu cetățenii. Nu despre investițiile cu probleme sau gropile din carosabil și nici despre străzile de pământ...

Senatorul Lucian Rusu: Dezbaterea bugetului trebuie să fie un exercițiu de responsabilitate, nu un spectacol politic construit pe conflicte și derapaje!

Partidul Naţional Liberal a susținut constant o dezbatere parlamentară civilizată, bazată pe argumente solide și respect reciproc, nu pe presiune, scandal sau intimidare. Nu poți fi, în același timp, la guvernare și în opoziție. România are nevoie de coerență și...

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...
Paşcani
cer acoperit de nori
6 ° C
6 °
6 °
63 %
4.6kmh
100 %
mie
5 °
J
6 °
vin
7 °
S
7 °
D
5 °

Niciun articol afișat