Centru pentru tineri și cursuri gratuite în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tinerii din Pașcani și din localitățile din jur au la dispoziție un nou centru unde pot primi sprijin gratuit pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se pregăti profesional.

Este vorba despre un spațiu modern deschis în cadrul agenției locale pentru ocuparea forței de muncă, renovat printr-un proiect cu fonduri europene derulat de AJOFM Iași. Inițiativa face parte din proiectul „Salut tineri din Iași!”, care își propune să ajute peste 1.500 de tineri cu vârste de până la 30 de ani să intre pe piața muncii, a precizat directorul executiv adjunct al AJOFM Iași, Ciprian Necula.

La Pașcani funcționează un centru de tip „SPOT” dedicat tinerilor, unde aceștia pot primi consiliere, îndrumare și informații utile despre angajare. În același timp, sunt organizate cursuri și ateliere gratuite, adaptate nevoilor actuale.

Printre activitățile propuse se numără cursuri de social media, organizare de evenimente, educație financiară, dar și ateliere despre sănătate, protecția mediului sau activitate fizică. Participarea este gratuită, iar în unele cazuri tinerii pot primi și sprijin financiar pe perioada cursurilor.

Proiectul se adresează în special celor care nu au un loc de muncă și caută o direcție profesională. Pe lângă activitățile organizate în centru, echipe de specialiști merg și în comunități pentru a identifica tinerii care au nevoie de ajutor și pentru a-i îndruma.

Astfel de activități au loc și în orașele Târgu Frumos și Hârlău, precum și în comunele din împrejurimi.

Se fac în continuare înscrieri iar informații în acest sens se pot obține de pe site-ul pascanispot.ro.

Proiectul se derulează până în anul 2028 și are o valoare de 2 milioane de euro, bani din fonduri europene.

De precizat este faptul că la nivel național cea mai mare rată a șomajului este înregistrată în rândul tinerilor.

PULSUL ZILEI

Noul PUG al Pașcaniului a fost aprobat, cu multe semne de întrebare

Noul Plan Urbanistic General al municipiului Pașcani a fost aprobat de legislativul local în regim de urgență și cu multe semne de întrebare. Documentul cuprinde coordonatele și regulile de dezvoltare urbanistică pentru următorii 10 ani de zile, actualizarea fiind...

Când ar putea deveni funcțional transportul public în Târgu Frumos – VIDEO

Locuitorii din Târgu Frumos ar putea avea, în aproximativ un an și jumătate, un serviciu de transport public local. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Neculai Zugravu, în cadrul emisiunii „Pulsul zilei” de la BIT TV. https://www.tiktok.com/@bittvpascani/video/7676043945725463830 Proiectul prevede achiziționarea...

Preotul, Pavel Postolachi, va primi titlul de cetățean de onoare pe 8 septembrie 

Preotul, Pavel Postolachi, fost protopop al municipiului Pașcani ar urma să primească distincția de cetățean de onoare în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 septembrie, la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiu.  Titlul a fost aprobat de...

Ultima șansă la viață o costa 50.000 de euro pe o ieșeancă. După ce a murit, statul refuză decontarea fiindcă a plecat la tratament...

Grav bolnavă, o tânără ieșeancă, mamă a doi copii mici, și-a jucat ultima șansă la viață într-o clinică privată din Austria, după ce sistemul medical din țară își atinsese limitele. Deși într-o primă fază tratamentul de urgență a dat...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 20 AUGUST 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 20 AUGUST 2026. Vezi în direct discuțiile din legislativul local și voturile consilierilor pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV. https://www.youtube.com/watch?v=FLx9CdnwAls

Tânăr băut și fără permis, cu motocicleta prin Ruginoasa

IPJ Iasi: DEPISTAT ÎN TRAFIC FĂRĂ PERMIS, CU VEHICULUL NEÎNMATRICULAT ȘI FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUILa data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control o motocicletă care se deplasa pe DN28A, în comuna...

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță, la Ruginoasa. Invitație pentru sâmbătă, 22 august

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță! Centrul Cultural Ruginoasa are deosebita plăcere de a invita locuitorii comunei și numai la un eveniment dedicat unuia dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului românesc – tehnica tradițională de realizare a iei...

Titularizare 2026: lista posturilor pe județe a fost actualizată. Repartizarea profesorilor începe pe 20 august

Lista posturilor didactice disponibile pentru repartizarea profesorilor la Titularizare 2026 a fost actualizată pe 19 august, iar în zilele de 20 și 21 august sunt programate ședințele pentru candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național. Repartizarea se face pentru...

Schimbare la obținerea permisului auto. Documentul pe care solicitanții nu mai trebuie să îl includă în dosarul depus la ghișeu

Persoanele care depun dosarul pentru obținerea permisului de conducere nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, indiferent dacă documentul a fost eliberat pe hârtie sau în format electronic. Verificările necesare sunt efectuate de funcționarii serviciilor de permise,...

DIGI lansează patru canale noi care apar doar când e nevoie. Cum funcționează sistemul

DIGI schimbă modul în care distribuie unele transmisiuni sportive și introduce patru canale care nu vor funcționa permanent. Ele apar doar atunci când mai multe competiții se suprapun și nu toate pot fi difuzate pe posturile obișnuite Digi Sport. Noile...
Paşcani
cer fragmentat
36 ° C
36 °
36 °
26%
5.5m/s
0%
J
38 °
vin
42 °
S
39 °
D
30 °
lun
31 °

Niciun articol afișat