Bisericile verificate de pompieri

Mai sunt câteva zile până la Învierea Domnului, iar pompierii pășcăneni desfășoară în această perioadă controale și activități de prevenire a situațiilor de urgență la unitățile de cult din județ pentru a se evita vreo tragedie.

Apropierea sărbătorilor a intensificat controalele pompierilor în lăcașele de cult. Sunt câteva reguli care trebuie păstrate în timpul slujbelor. Astfel, extinctoarele nu au voie să lipsească din biserici, uşile lăcașului trebuie să fie deschise pe tot parcursul slujbei, iar căile de evacuare nu trebuie blocate.

Controalele urmăresc respectarea regulilor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor referitoare la: asigurarea căilor de evacuare a persoanelor, a căilor de acces a autospecialelor de intervenție, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, de încălzire și climatizare. Până la această dată, pe timpul controalelor efectuate în ultima lună, nu au fost constatate nereguli majore, lăcașurile de cult având asigurate mijloacele de primă intervenție necesare pentru stingerea incendiilor (stingătoare, pichete PSI).

Cu ocazia acestor activități preventive, au fost transmise preoților parohi recomandări specifice pentru prevenirea producerii unor incendii pe timpul slujbelor religioase cu participarea unui număr mare de enoriași, precum:
– aprinderea lumânărilor la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;
– menținerea în poziție deschisă a ușilor de evacuare;
– desemnarea, de către preoți, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii (stingătoare de incendiu);
– efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu;
– anunțarea oricărei situații de urgență la Numărul Unic de Apel 112.

Acțiunile de prevenire a situațíilor de urgență vor continua cu intensitate crescută și în perioada următoare, astfel încât cetățenii să poată petrece în siguranță Sărbătorile Pascale.

PULSUL ZILEI

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
93%
4.2m/s
73%
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
15 °
lun
17 °

Niciun articol afișat