Momente tensionate într-un bloc din Pașcani, unde o femeie a avut nevoie de intervenția de urgență a pompierilor, după un apel la 112.
"În cursul acestei zile, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență...
Polițiștii îi avertizează pe șoferi că, de azi, trebuie să le prezinte dovada plății tuturor amenzilor de circulație dacă vor permisul înapoi.
Atenție, din august, permisele rău-platnicilor se vor suspenda automat, potrivit ordonanței de urgență care a intrat în vigoare.
Numai în primele...
Până la vară, vom avea o nouă lege a salarizării. Calculele sunt făcute, spun guvernanţii. Nu scad salariile, însă, nu e clar ce se va întâmpla cu sporurile. Noua lege trebuie adoptată până la finalul lunii iunie pentru ca...
România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene,...
La fel ca în anii trecuți, preoții vor aștepta Lumina Sfântă pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde ulterior va fi împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Botoșani și Suceava. Credincioșii vor primi...
Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare,...
Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook.
"Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul
"ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...
Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...
Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...