Doi prieteni au coborât împreună în halta sătească din trenul de Hârlău și s-au luat la ceartă. Unul l-a stropit pe celălalt cu benzină și i-a dat foc

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare, fiind susținute și de declarațiile martorilor, tânărul a refuzat să-și recunoască vina și a cerut să fie judecat conform dreptului comun. Explicațiile ridicole prezentate de acesta pentru cele întâmplate au transformat eforturile avocatului din oficiu de a obține o pedeapsă mai ușoară într-o misiune imposibilă.

Faptele s-au petrecut în seara zilei de 8 iulie 2024. Florin Frunză (35 de ani) și D.C. (40 de ani) se întorceau în Erbiceni și au coborât împreună din tren în halta Spinoasa. În drum spre sat, aflat în stare de ebrietate, Frunză și-a amintit că în 2023 ar fi fost nedreptățit în privința plății unor lucrări de amenajare a unui apartament. Lucrarea fusese primită de D.C., care îl luase pe Frunză pentru a căra molozul. Acum, Frunză considera că ar fi trebuit să primească 300 de lei în plus și i-a cerut prietenului său banii. Acesta i-a spus că nu-i datorează nimic și l-a trimis să discute cu proprietarul apartamentului dacă voia mai mult. Enervat, Frunză l-a lovit pe D.C. în cap cu motocoasa pe care o avea asupra sa. D.C. a ripostat, lovindu-l cu pumnul.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Expertiză, doar de la suprafață, a conductei de aducțiune a apei

Expertiză, doar de la suprafață, a conductei de aducțiue a apei Administrația locală din Pașcani caută specialiști pentru expertizarea conductei de aducțiune a apei. Procedura de achiziție directă s fost începută pe 25 iunie a.c/ și a fost deja înregistrată...

Pașcaniul cu două cișmele. Urmează încă două

După câțiva ani de insistențe, Primăria Pașcani a montat două cișmele cu apă potabilă, una în fața Casei de Cultură și alta pe esplanadă, în apropierea fântânilor arteziene. Lucrările au fost executate de muncitorii Primăriei.  Întrebat de ce această problemă...

Transport gratuit pentru elevi și în vacanța de vară

Vești bune pentru elevii pășcănenii. Pot circula gratuit cu autobuzele transportului public local și în perioada vacanței de vară. Mai exact, acești pot să își prelungească abonamentele și pentru lunile iulie și august.  Anunțul a fost făcut de reprezentanții administrației...

Priveghere de noapte la catedrala din Pașcani vineri spre sâmbătă, 26 iunie

Pășcănenii dar și cetățenii din împrejurimi sunt așteptați în seara de vineri spre sâmbătă, 26 -27 iunie, 2026, la o prriveghere de noapte la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani. "Vă așteptăm, începând cu ora 22:00, la Privegherea...

Bărbat găsit decedat pe malul unui pârâu, după ce plecase la pescuit

Un bărbat din municipiul Pașcani a fost găsit fără viață, după ce familia a anunțat dispariția acestuia la numărul unic de urgență 112. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, sesizarea a fost făcută în cursul zilei de 25 iunie de...

Proiectul privind scutirea minorilor de la plata taxei de salubritate a fost respins de Consiliul Local Târgu Frumos

Minorii din orașul Târgu Frumos nu vor fi scutiți de la plata taxei de salubritate. Proiectul de hotărâre dezbătut în ședința Consiliului Local de joi, 25 iunie, nu a obținut umărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Inițiativa i-a...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 26 IUNIE 2026

https://www.youtube.com/watch?v=9LA_XKBNWZo

Delegație din Fălești – Republica Moldova, în vizită la Primăria Târgu Frumos. Localitățile sunt înfrățite de mai bine de un sfert de secol

O delegație din Fălești - Republica Moldova a fost în vizită la Primăria Târgu Frumos, joi, 25 iunie 2026. Localitățile sunt înfrățite de mai bine de un sfert de secol, iar revederea a fost o bucurie, au spus reprezentanții...

Ce se întâmplă cu vremea după 29 iunie. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Meteorologii anunţă că temperaturile medii se vor situa peste cele specifice perioadei şi în luna iulie, în special în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. Totodată, cantităţile de ploaie vor fi în jurul celor normale în majoritatea regiunilor, dar deficitare,...

Șeful Poliției Locale Pașcani se pensionează. Vine Tiberiu Dogaru?

Șeful Poliției Locale din Pașcani se pensionează, după 15 ani de activitate la conducerea acestui serviciu public. Cererea a fost depusă deja la secretariatul Primăriei, iar edilul municipiului a publicat o dispoziție în acest sens. Postul va fi vacantat...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
83%
1.1m/s
0%
S
30 °
D
34 °
lun
35 °
mar
34 °
mie
29 °

Niciun articol afișat