Bodoașcă „maleficul”! Critici dure din partea viceprimarului Rățoi: să nu se mai laude cu munca altuia

Noi atacuri la adresa administratorului public din Primăria Pașcani, după criticile vehemente venite din partea consilierilor Mihai Dediu și Sorin Olariu. Viceprimarul, Cristian Rățoi, s-a dezlănțuit la adresa lui Claudiu Bodoașcă, în cadrul conferinței de presă din 19 ianuarie 2024.

Declarațiile au fost făcute după ce administratorul public, în cadrul unei emisiuni televizate, a spus că viceprimarul nu gestionează nici un proiect din fonduri europene deși încasează un spor substanțial de 50% la indemnizația lunară. În replică, Cristian Rățoi, i s-a cerut să coordoneze două proiecte cu finanțare europeană, dar el le-a refuzat pe motiv că sunt cu probleme grave, inclusiv de legalitate.

Primul dintre ele este cel cu privire la amplasarea a 50 de insule ecologice în municipiul Pașcani. viceprimarul spune că administrația locală nu a găsit locurile adecvate unde să fie amplasate, conform cerințelor finanțatorului, fiecare cu racordare la rețelele de canalizare, electricitate și internet.

Dar, din documentația de finanțare înaintată a reieșit că toate condițiile au fost îndeplinite. Cel de-a doilea proiect se referă la amenajarea unor depozite pentru deșeuri periculoase, la serele din Pașcani, după care locația a fost mutată la stația Raizer.

Viceprimarul spune că în niciuna dintre locații nu este respectată distanța minimă față de locuințe, dar și în acest proiect documentele înaintate finanțatorului au fost cu precizările că sunt îndeplinite condițiile legale. Mai exact, Cristian Rățoi spune că declarațiile au fost false pe această temă.

În același context, viceprimarul pășcănean a atras atenția că administratorul public nu ar trebui să se mai laude cu munca funcționarilor din primărie, a celor care se ocupă cu adevărat de gestionarea proiectelor din fonduri europene. Rățoi a spus că Bodoașcă doar urmărește implementarea proiectelor și îi întreabă pe funcționari ce au mai făcut.

De asemenea, viceprimarul pășcănean a spus că „poate dintre toți din Primărie, domnul Bodoașcă, este cel mai malefic”.

În replică, administratorul public contactat de BIT TV a precizat următoarele:

„În ceea ce privește „faptul că mă laud cu munca altora”, o afirmație gratuită, totdeauna am spus ca proiectele europene se implementează în echipă.

Gestionez direct, ca manager de proiect, 12 echipe de implementare iar d-nul Rățoi ar trebui din respect sa tacă pe subiect atât timp cât primește spor de implementare dar nu știe nici măcar la modul teoretic ce implica acest proces. Cele 2 proiecte refuzate de dumnealui sunt în derulare, unul în grafic cel cu CAV-ul în întârziere. Dacă crede ca am făcut raportări false sa le spună nu să arunce cu acuzații fără susținere. În ceea ce privește faptul ca sunt malefic cred că vine doar din invidie, deoarece dumnealui nu o să poată face niciodată ceea ce fac eu”.

PULSUL ZILEI

Noi reguli pentru trotinete. Cei care le folosesc ar putea avea nevoie de „permis”. Legea a trecut de Senat

Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice.Senatul este primul for sesizat cu acest act normativ, Camera Deputaților fiind...

Românii pot reclama tăierile ilegale de păduri și pot participa la controale. Ministerul Mediului a lansat o nouă platformă

Persoanele care depun sesizări privind tăierile ilegale din păduri pot participa și la controale. Este anunțul autorităților de la Mediu, care au lansat o platformă unde cetățenii pot depune sesizări și pot vedea în timp real controalele comisarilor de la...

Vremea se răcește în toată țara până la începutul lunii noiembrie. Unde sunt așteptate mai multe ploi

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în următoarele trei săptămâni, în cea mai mare parte a țării. Ploile vor fi mai abundente în sud-est în prima săptămână, apoi precipitațiile se vor apropia de valorile obișnuite...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Iașul își deschide din nou porțile și sufletul pentru toți cei care vin cu credință, speranță și rugăciune – VIDEO

Deputaul, Bogdan Cojocaru: Iașul își deschide din nou porțile și sufletul pentru toți cei care vin cu credință, speranță și rugăciune. Sfânta Cuvioasă Parascheva ne aduce împreună în credință și rugăciune, în jurul valorilor care ne unesc: speranța, solidaritatea și...

Amânări în toate cele trei litigii pentru A8: disputa juridică continuă și pe Lețcani – Iași

Ultimele trei tronsoane ale autostrăzii A8, între Târgu Frumos și Ungheni, fac în continuare obiectul unor litigii la Curtea de Apel București (CAB), iar în toate cele trei dosare au intervenit amânări. Cea mai recentă privește sectorul Lețcani–Iași, câștigat...

Topul Naţional al Firmelor 2026 clasează Iașul în primele zece județe din țară la rata profitului din exploatare

Firmele din Bucureşti şi Ilfov, prezente în Topul Naţional al Firmelor 2026 realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, au o cifră de afaceri cumulată de 159 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 53% din totalul generat...

Un senator PNL propune elaborarea unei hărți a gazelor pentru potențialul industrial

Luni, Președinte al Comisiei de afaceri europene din Senat, liberalul Lucian Rusu, a propus elaborarea unei hărți naționale a oportunităților industriale asociate gazelor naturale, realizată împreună cu mediul privat.Scopul demersului este identificarea proiectelor viabile, pentru evaluarea investițiilor necesare, a...

Un nou pas important pentru creșa din Heci, comuna Lespezi. Cum va arăta locația – FOTO

Administrația locală din comuna Lespezi face pași importanți pentru construirea unei creșe în satul Heci. Primarul, Lucian Marcu, a precizat că a recepționat documentația tehnică pentru proiectul investiției, iar următorul pas este organizarea licitației pentru execuția lucrărilor. "🏗️ UN...

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat