Bogdan Cojocaru, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Iași: Proiect de căpătâi – Centrul de Incluziune Școlară (P)

„Vreau ca Iașul să devină studiu de caz național în privința prevenirii abandonului școlar, unde avem una dintre cele mai mari rate la nivel european, de peste 15%.

Vreau să creăm un sistem de meditații pentru elevii de gimnaziu în mediul rural care au nevoie de ajutor. Vrem să luăm elevii din clasa a VI-a, cu medii de 3-4-5 la Limba Română și Matematică, și să-i ajutăm să treacă Examenul de Capacitate de la sfârșitul clasei a VIII-a cu minim media 7. Aceasta le va permite să se înscrie la licee bune din Iași, să-și continue studiile, să obțină o diplomă și să se integreze în câmpul muncii. Din asistați social ei vor deveni plătitori de taxe. Își vor întemeia familii, vor produce plus-valoare și vor menține piramida socială.

Planul este să identificăm elevii cu rezultate slabe și să le asigurăm o pregătire adecvată după ore. Scopul: creșterea nivelului de cunoștințe cu cel puțin 4 puncte ca medie școlară. Vom asigura cadre didactice de Limba Română și Matematică, programul de meditații se va derula în cursul după-amiezii în cadrul școlii, iar toți copiii vor avea asigurată o masă caldă completă la prânz.

Meditațiile vor fi asigurate fie de profesorii din școală, dacă vor dori acest lucru, sau de alți profesori și tineri absolvenți de facultate care vor fi interesați să susțină ore. Toate cadrele didactice vor fi plătite suplimentar, Consiliul Județean urmând a aloca un buget anual și va coopta parteneri privați în acest proiect. Vom acoperi cheltuielile de transport ale profesorilor și vom plăti orele suplimentare.

Propunerea mea este de a derula primii 3 ani un proiect-pilot în 3-4 comune mari din județ, urmând a pregăti câteva sute de elevi. Vedem rezultatele după 3 ani și extindem proiectul la nivelul întregului județ. Iașul trebuie să devină un model de succes în România prin acest proiect. Scopul este de a transforma, prin etapa inițială, 300 de copii fără viitor în 300 de liceeni care vor avea rezultate bune, se vor profesionaliza și vor deveni vectori sociali activi. A duce elevi de 12 ani de la nota 4 la nota 7 înseamnă a salva câteva sute de familii în viitor, înseamnă câteva sute de case pe care aceștia le vor construi, înseamnă taxele și impozitele pe care le vor plăti și toată bunăstarea pe care ei o vor crea în jur. Înseamnă, în primul rând, un viitor mai bun pentru ei.

Ulterior, vom avea 3.000 de copii din județ care vor fi ajutați să își ridice nivelul de pregătire astfel încât să ia Capacitatea cu o notă mai mare de 7. Proiectul de meditații va deveni un proces continuu care va transforma viața socială a Iașului pentru totdeauna. Transformăm copiii defavorizați din viitori asistați social în profesioniști care întemeiază familii și contribuie la bunăstarea societății. Dacă tot vorbim despre educație, haideți să facem ceva concret.

Asemenea proiecte de meditații sistematice, pe termen lung, există deja implementate la scară redusă în România, prin finanțarea unor fundații susținute de retaileri cu mare putere financiară. Sistemul există, are rezultate și trebuie să devină una dintre platformele care să dea identitate Iașului. Preocuparea pentru educație nu trebuie manifestată doar prin declarații, haideți să facem lucruri concrete. Eu, Bogdan Cojocaru, vreau să las Iașului acest proiect” – Bogdan Cojocaru, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat