Bogdan Cojocaru și Bogan Balanișcu și-au depus candidaturile pentru Consiliul Județean și Primăria Iași alături de echipele de consilieri județeni și consilieri locali! (P)

Peste 30.000 de ieșeni au semnat pentru susținerea candidaților social-democrați la Consiliul Județean și Primăria Iași din dorința de a se putea vorbi, din nou, despre Iași, la modul pozitiv și nu doar despre dosarele penale ale peneliștilor Costel Alexe și Mihai Chirica. Ieșenii își doresc lideri integri, corecți, competenți care să fie preocupați de dezvoltarea comunităților, de atragerea de fonduri, de proiecte și investiții și de rezolvarea probelmelor cu care aceștia se confruntă zi de zi.
„Astăzi am devenit oficial candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași. Vin în fața dumneavoastră, a tuturor ieșenilor, cu experiența acumulată în mediul privat, ca expert IT, dar și cu experiența din administrația publică. Am fost ministru al comunicațiilor, parlamentar, prefect și nu m-am abătut de la o serie de principii: transparență, integritate, legalitate și deschidere la dialog.
Am adus lângă mine oameni profesioniști, oameni care au făcut performanță în domeniile lor de activitate, oameni onești care vor munci pentru și în beneficiul tuturor ieșenilor. PSD a demonstrat că știe să guverneze atât la nivel local, cât și la nivel național. Știm ce trebuie să facem și cum trebuie să facem astfel încât să aducem Iașul pe primul loc la investiții și proiecte majore, nu la scandaluri și dosare de corupție, așa cum este acum.
Bogdan Balanișcu este omul alături de care pornim în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Iași. Formăm o echipă unită, o echipă determinată și dedicată proiectelor Iașului. Mulțumesc tuturor colegilor din cadrul PSD Iași pentru încrederea acordată. Sunt convins că împreună putem face din Iași un județ al dezvoltării.
În perioada următoare ne vom prezenta proiectele și viziunea pentru dezvoltarea fiecărei localități din județul nostru. Vom lua la pas toate comunele, toate cartierele din municipii și orașe, pentru a discuta cu oamenii, pentru a prelua probleme și pentru a le prezenta soluții!” a declarat Bogdan COJOCARU, președintele PSD Iași și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

„Fiecare ieșean merită mai mult! Acesta este gândul cu care mi-am depus candidatura pentru funcția de primar al Iașului, alături de o echipă de oameni muncitori, implicați și cu experiență administrativă! Cred cu tărie în fiecare coleg propus pentru Consiliul Local Iași și am certitudinea că merg în fața ieșenilor cu niște social democrați adevărați, care au valori de viață solide, care au frică de Dumnezeu și respect față de comunitatea din care fac parte.
În ceea ce mă privește, sunt un tânăr muncitor, cu experiență politică și administrativă, care nu fac promisiuni fantasmagorice și nu prezint machete, ci vin cu soluții!
Sunt omul care îl poate scoate cu votul ieșenilor pe penalul Mihai Chirica definitiv din Primărie” a declarat Bogdan BALANIȘCU, președintele PSD Municipiul Iași și candidat la funcția de primar al municipiului Iași.

Departamentul de comunicare al PSD Iași

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
81%
4.6m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
9 °

Niciun articol afișat