Bolnavii spera la pensie de handicap

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Comisia pentru evaluarea persoanelor cu handicap a venit din nou la Pascani unde a avut de verificat aproximativ 50 de dosare ale persoanelor din Municipiu si comunele din imprejurimi, programata astazi, pentru a da acordul daca vor mai beneficia de pensie, de ce grad si mai ales pe ce perioada. Ca de obicei, cei in cauza, au venit insotiti, probeleme lor fiind de cele mai multe ori locomotorii.

COMISIA DE HANDICAP

Este si cazului acestui barbat care astazi a venit cu sotia lui. Pe langa problemele cu inima si piciorul amputat a avut si un accident vascular in urma cu cateva luni, iar de atunci, umbla numai prin spitale. Astazi s-a prezentat in fata comisie, cu emotie pentru raspunsul pe care il va primi.

Si domnul Ionescu a venit astazi cu dosarul soacrei lui in varsta de 88 ani, bonlava mintal, sperand ca cei din comisia venita de la Iasi, in urma analizarii dosarului, sa-i mareasca venitul de la 33 de lei, cat primeste in prezent.

Marius Barboselu de la DGASPC Iasi, unul dintre membrii comisiei spune ca medicii si psihologii prezenti astazi verifica dosarul format din anchetele sociale, referatele si scrisorile medicale, dar si investigatiile paraclinice facute de specialisti.

Vasile Cardas de la Compartimentul de Asistenta Medicala din cadrul Primariei Pascani, cel care a reusit in urma cu cativa ani sa aduca comisia la Pascani spune ca aceasta vine conform unui grafic, in doua semestre, iar cetatenii cu probleme sunt multumiti ca nu trebuie sa se mai deplaseze la Iasi.

Aceasta comisie este formata din medici si psihologi din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT

PULSUL ZILEI

Ședință de urgență pentru noul PUG al Pașcaniului

Legislativul pășcănean a fost convocat în ședință de urgență, joi 20 august a.c, de la ora 14.00. Pe ordinea de zi sunt două proiecte de hotărâre , la inițiativa primarului Marius Pintilie. Primul dintre ele este noul Plan Urbanistic...

Școlile din Târgu Frumos pregătite pentru noul an școlar. Ce spune primarul despre lucrările din oraș – VIDEO

Școlile din Târgu Frumos sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Primarul orașului, Neculai Zugravu, a vorbit despre pregătirile din unitățile de învățământ, dar și despre lucrările care continuă în această perioadă, în emisiunea Pulsul Zilei, de la BIT...

Cât de ocupate sunt spitalele din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat o platformă online (CLICK AICI) prin care oricine poate vedea cum funcționează spitalele publice din România. Sunt prezentate date despre numărul de paturi, gradul de ocupare, pacienții tratați, personalul medical, dar...

Serviciul Voluntar de Ambulanță Pașcani caută noi voluntari. De la 16 ani te poți înscrie

Veste bună pentru tinerii din Pașcani și nu numai care își doresc o carieră în domeniul medical. Serviciul Voluntar de Ambulanță Pașcani recrutează noi voluntari și le oferă acestora posibilitatea de a învăța, în mod gratuit, noțiuni de prim...

Liceul „Miron Costin” Pașcani, pregătit pentru un nou an școlar. Va fi redeschis corpul B – VIDEO

Noul an școlar vine cu o veste importantă pentru elevii și profesorii Liceului Teoretic „Miron Costin” din Pașcani. După o perioadă în care activitatea s-a desfășurat în condiții mai dificile, pe fondul lucrărilor de renovare, unitatea de învățământ va...

Asfalt pe străzile din Aerodrom, în 2028 sau mai târziu? Consilierul Macovei: Pășcănenii sunt sătui de promisiuni! Primarul Pintilie ar trebui să își ceară...

Perspective sumbre privitoare la infrastructura din cartierul Aerodrom din municipiul Pașcani. Asfaltarea străzilor nu va începe până în anul 2028 sau chiar mai târziu. Este previziunea făcută de consilierul PSD Vlad Macovei în emisiunea Pulsul Zilei. Consilierul pașcănean consideră că...

Spitalul de Urgență Pașcani anunță ocuparea prin transfer la cerere a unui post de medic specialist obstetrică ginecologie

Spitalul de Urgență Pașcani  organizează procedura de ocupare a unui post vacant prin transfer la cerere a unui post de medic specialist obstetrică ginecologie. Persoanele interesate își pot depune dosarele la Compartimentul RUNOS, în perioada 12–25 august 2026, de luni...

„Zootropolis 2” ultimul film în aer liber din acest sezon, la Pașcani

ULTIMA PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER DIN ACEST SEZON! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, 21 august 2026, de la ora 20:30, în piațeta din fața Primăriei, la ultima proiecție de film în aer liber din această vară. 📽️...

Siguranță pe șosele: marcajele rutiere care luminează singure pe timpul nopții

O inovație spectaculoasă promite să reducă drastic accidentele rutiere nocturne pe drumurile neiluminate. În mai multe regiuni din Europa au fost inaugurate primele tronsoane de șosea marcate cu o vopsea fotoluminescentă de nouă generație. Substanța ecologică conține pigmenți speciali care...

Cum ajunge ANAF să verifice averea unei persoane. Ce caută inspectorii în conturi, tranzacții și veniturile din străinătate

O casă, o maşină, bani depuşi în cont sau capitalul unei firme nu sunt, în sine, motive pentru stabilirea unor obligaţii fiscale. Problema apare atunci când bunurile şi operaţiunile financiare nu pot fi puse în legătură cu veniturile declarate...
Paşcani
cer fragmentat
26.1 ° C
26.1 °
26.1 °
33%
3.5m/s
0%
mie
25 °
J
39 °
vin
41 °
S
40 °
D
30 °

Niciun articol afișat