Bugetul și lista de investiții ale Pașcaniului, în dezbatere publică

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Proiectul de buget al Municipiului Pașcani și lista de investiții pentru anul în curs au fost publicate pe site-ul primăriei și puse în dezbatere publică luni, 22 martie.

Asociațiile sau cetățenii care vor să facă propuneri sau au opinii referitoare la cele două documente le pot trimite pe adresa de email a instituției până pe data de 6 aprilie, urmând ca cele două documente să fie supuse aprobării Consiliului Local.

Primarul Municipiul Pașcani a susținut în cadrul unei conferințe de presă că, în acest an, veniturile estimate vor fi mai mici decât cele din 2020.

Edilul susține că din acești bani va fi asigurată, în primul rând,  funcționarea serviciilor publice si finanțarea unor investiții, cele mai multe dintre ele aflate în derulare. Mai exact, va fi asigurată cofinanțarea pentru proiectul de modernizare a Școlii „Iordachi Cantacuzino” nr . 3 din Pașcani, dar și pentru Palatul Cantacuzino.

Se are în vedere bugetarea lucrărilor de asfaltare a unor străzi din municipiu, modernizarea pieței din zona vale, amenajarea noului cimitir, precum și achiziționarea unor utilaje necesare serviciului public de gospodărire comunală.

De asemenea, se ia în considerare achiziționarea unui tractor, compactor și a unor platforme pentru plantarea copacilor, precum și achiziționarea a două autoturisme.

Primarul a mai adăugat că, pentru amenajarea lacului „Peștișorul”, în acest an, va fi făcut doar un studiu de fezabilitate.

Proiectul a fost aprobat la sfârșitul anului trecut la inițiativa consilierului Sorin Olariu.

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.3 ° C
17.3 °
17.3 °
94%
2.7m/s
100%
J
19 °
vin
25 °
S
30 °
D
27 °
lun
29 °

Niciun articol afișat