Cadrele didactice s-au săturat de şcoala online: iată problemele cu care se confruntă!

 „Ziarul de Iaşi„ a adunat principalele probleme de care se plâng profesorii sau învăţătorii chiar de pe forumurile de discuţii ale acestora. „Cui să pui notă: elevului sau părintelui care îi şopteşte?”, se întreabă cineva. Mulţi vorbesc şi de presiuni venite „de sus” în privinţa absenţelor sau a corijenţelor 

În absenţa cancelariilor, locul în care profesorii îşi împărtăşeau problemele, cadrele didactice se plâng în prezent de problemele pe care le au pe grupurile de discuţie dedicate profesiei. Astfel, una dintre problemele semnalate recent este cea legată de evaluarea elevilor la orele online şi faptul că mulţi dintre copii invocă probleme tehnice atunci când sunt strigaţi la catalog. Cadrele didactice nu mai ştiu cum să reacţioneze în aceste cazuri, sau cum pot verifica dacă într-adevăr este vorba de o defecţiune tehnică sau dacă elevul pur şi simplu „trage chiulul”.

Pe gupurile de discuţie dedicate profesorilor şi părinţilor acest fenomen este ridicat des, mai ales că elevii au diferite dispozitive cu care se conectează la ore, de la telefoane mobile şi până la laptopuri sau desktopuri. „La fiică-mea în clasă se minte într-o veselie. Nu ştiu cum se face că majoritatea elevilor nu au microfon şi nici cameră când profesorul încearcă să îi evalueze. După ce profesorul iese de pe «meet» au cea mai performantă tehnologie. Dar ce te faci cu cei care, într-adevăr, nu au, şi cum poţi să îi identifici”, se întreabă chiar un părinte pe un astfel de grup de discuţie.

În contextul actual, aceste grupuri de discuţie informale prezintă de fapt realitatea unui sistem realizat „din bucăţi”, în care Ministerul Educaţiei nu a analizat în profunzime eventualele probleme care pot apărea în actul educaţional. Dacă o parte dintre elevi pot fi supravegheaţi de către părinţi atunci când participă la ore şi pot face echipă cu profesorul, o bună parte dintre elevi sunt nesupravegheaţi în timpul zilei. „După o lună şi jumătate de online unii elevi nu au cameră, nu au microfon. E ca şi cum n-ar fi la oră. Semnalează cu aceeaşi nesimţire pe chat, ştiind că nu ai ce le face. Chiar sunt convinsă că este vorba de indiferenţă, minciună şi complacere în situaţie. Aceştia nu doresc să facă niciun fel de şcoală. Eu spun să rămână neîncheiaţi în acest semestru, doar nu o să le punem note pentru că ştiu să scrie pe chat «nu am microfon, nu am cameră». Sper să ne întoarcem la şcoală şi să-i putem evalua în cel mai obiectiv mod”, subliniază un cadru didactic.

Un alt profesor afirmă faptul că acest fenomen se întâmplă chiar şi atunci când sunt făcute rapoarte amănunţite cu privire la tehnologia de care dispune fiecare elev în parte. „Aşa fac copiii, aproape toţi! Pe cei care chiar nu au noi i-am identificat prin diriginţi. Sunt doar 2-3 la şcoala noastră”, menţionează profesorul.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
cer fragmentat
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
72%
1.3m/s
34%
mie
9 °
J
14 °
vin
10 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat