Calcul burse ianuarie 2025. Elevii primesc puțin peste 300 de lei bursa de merit și 205 lei bursele de reziliență și tehnologică – estimări de la școli și inspectorate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Plata burselor școlare în ianuarie 2025. Elevii primesc la finalul săptămânii, înainte să intre în vacanța de iarnă, peste 300 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și peste 200 de lei bursa de reziliență și tehnologică, potrivit mai multor calcule Edupedu.ro pe baza estimărilor făcute și primite de la școli și inspectoratele școlare.

Asta după ce banii pentru plățile care ar urma să se facă cel târziu luni, 20 ianuarie, au ajuns la inspectoratele școlare, care trebuie mai departe să vireze banii în conturile școlilor, în funcție de alocările cerute.

Ce spune ministerul Educației

Potrivit unui calcul consultat de Edupedu.ro de la mai multe școli din județe diferite arată 22 de zile lucrătoare în luna decembrie (15 zile de cursuri și 7 zile lucrătoare în timpul vacanței, pentru că din acest punct de vedere sărbătorile legale și zilele libere de la stat se numără lucrătoare, spune metodologia) și 7 zile de vacanță școlară. Asta înseamnă (450:22) x (22-7), adică 307 lei bursa de merit și (300:22) x (22-7), adică 205 lei bursele de reziliență și tehnologice. Acesta este și modelul confirmat de reprezentanți ai ministerului Educației.

Florian Lixandru, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, spune pentru Edupedu.ro că zilele de 25-26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) și 27 decembrie liberă prin HG (punte cu weekendul) sunt parte din vacanță, fiind integrate în perioada vacanței de iarnă, chiar dacă prin metodologie aceste sărbători legale sunt considerate zile lucrătoare. Ele nu trebuie, deci, scăzute din numărul de zile de vacanță. „Zilele de 25, 26, 27 decembrie sunt zile din intervalul de vacanță conform structurii anului școlar”, a confirmat Florian Lixandru pentru Edupedu.ro.

Există și un alt model de calcul consultat de Edupedu.ro care arată că în luna decembrie sunt 15 zile de cursuri din 20 de zile lucrătoare după formula din metodologia aprobată prin OME 5518/2024 și 5 zile de vacanță. Asta înseamnă (450:20) x (20-5), adică 338 lei bursa de merit și (300:20) x (20-5), adică 225 de lei bursele de reziliență și tehnologice.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Accident grav în Scobinți: a fost chemat elicopterul SMURD

Din primele informații, se pare că în camion se aflau șoferul și un pasager, care, înainte de impact, au sărit din autovehicul. Un accident rutier s-a produs în această după-amiază în localitatea Scobinți, unde, din primele informații, este implicat un...

Monitor nou pentru funcții vitale la CPU Pașcani

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani ar putea avea un nou monitor pentru funcții vitale. Echipamentul medical, în valoare de 30.000 de lei, ar urma să fie achiziționat în urma unui proiect de hotărâre inițiat de consilierul...

Două seri de muzică și tradiții, la Tătăruși – VIDEO

Comuna Tătăruși a fost, în weekend, locul de întâlnire pentru muzică, tradiții și distracție. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” s-a desfășurat sâmbătă și duminică, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”. https://www.youtube.com/watch?v=VwdfzMlYm40 Prima seară a fost dedicată în special...

Regulamentul cimitirelor pe masa consilierilor 

Regulamentul privind administrarea cimitirelor din municipiul Pașcani a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de vineri, 28 august. Dacă va obține numărul de voturi necesar și va fi aprobat, regulamentul va deveni obligatoriu pentru...

Stadionul din Târgu Frumos intră în modernizare. Primăria vrea echipa în grupele competițiilor – VIDEO

Lucrările de modernizare a Stadionului „Neculai Rățoi” din Târgu Frumos ar urma să înceapă în această toamnă. Administrația locală își propune ca stadionul să fie pregătit pentru meciuri începând din primăvara anului viitor, iar în paralel are planuri ambițioase...

Zeci de meșteri populari s-au întâlnit la Hârlău. Spectacol folcloric și tradiții în Parcul Tineretului

Zeci de meșteri populari, producători locali și artizani s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute la Hârlău, la cea de-a IX-a ediție a Zilelor Meșterilor Populari. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22–23 august, în Parcul Tineretului, unde vizitatorii au putut descoperi...

Bărbat arestat preventiv după ce a atacat un rival pe o stradă din Târgu Frumos

IPJ IASI: La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe și portul...

Camioanele care depășeșc tonajul, în atenția autorităților

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, alături de Poliția Rutieră, va intensifica verificările de tonaj pe toate șoselele din județ. 📊 Bilantul de până acum: • Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate deja în acest an. •...

Comunicat de presă: Lansare proiect Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Municipiul Pașcani anunță lansarea proiectului Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani. 

Acoperișuri verzi obligatorii și parcări ecologice în România. Noile reguli din Codul Urbanismului intră în vigoare săptămâna aceasta

Una dintre cele mai importante modificări va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și vizează clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale și de depozitare, precum și parcajele acoperite cu suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați. Pentru autorizarea...
Paşcani
câțiva nori
27.5 ° C
27.5 °
27.5 °
32%
2.1m/s
20%
lun
26 °
mar
28 °
mie
19 °
J
26 °
vin
27 °

Niciun articol afișat