Calendarul Evaluării Naționale 2027 a fost definitivat

Elevii de clasa a opta știu când vor susține simularea și examenul de Evaluare Națională din 2027. Ministerul Educației a definitivat calendarul probelor, iar simulările sunt programate în luna martie, cu aproximativ trei luni înaintea examenului propriu-zis. Prima probă, cea la Limba și literatura română, va avea loc pe 16 martie, urmată de Matematică, pe 17 martie. Elevii care studiază în limbile minorităților naționale vor susține proba la Limba și literatura maternă pe 18 martie. Rezultatele simulării vor fi comunicate pe 30 martie. Examenul propriu-zis va începe pe 22 iunie, cu proba la Limba și literatura română. Pe 24 iunie este programată proba la Matematică, iar pe 25 iunie, cea la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate pe 30 iunie, până la ora 12.00. În aceeași zi, elevii vor putea solicita vizualizarea lucrărilor și vor putea depune contestații până pe 2 iulie. Lucrările contestate vor fi reevaluate în perioada 3-6 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 7 iulie 2027. Ministerul Educației precizează că forma integrală a calendarului va fi disponibilă după publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa TELE M

PULSUL ZILEI

Despăgubiri pentru terenurile expropriate în cadrul proiectului hidroenergetic de la Pașcani – DOC

Primăria Municipiului Pașcani a publicat mai multe convocări adresate proprietarilor sau moștenitorilor unor terenuri care urmează să fie expropriate pentru realizarea Amenajării Hidroenergetice Pașcani, pe râul Siret. Persoanele vizate sunt chemate la sediul administrației locale pentru verificarea documentelor de...

Până unde pot crește prețurile pentru energie electrică, după ce s-a spart bariera de 1.200 lei/MWh

Electrocentrale București (Elcen), principalul producător de energie termică al Capitalei, a reușit să vândă energie electrică profil bandă, cu livrare în luna noiembrie, la un preț de 1.256 de lei/MWh, potrivit publicației E-nergia.ro. Această valoare reprezintă un nou record pe...

Cum poţi fi şters din Biroul de Credit. Români, ajunşi pe lista neagră pentru câteva zeci de lei

Ai plătit tot, până la ultimul leu, dar pentru bancă tot rău platnic ești. O întârziere avută la un moment dat, chiar şi de câteva zeci de lei, te poate ține ani întregi pe lista neagră a Biroului de...

De ce a fost picat Revolut timp de 8 ore în România

Probleme majore la Revolut în opt ţări printre care şi România! Zeci de milioane de clienţi nu au putut să facă plăţi, transferuri şi să scoată bani de la bancomate ore în şir. În România, unde banca digitală are 5...

Natalitatea din România, la cel mai scăzut nivel din ultimii 100 de ani. Ce județe riscă să rămână pustii

Scumpirile se ţin lanţ şi cum, costul de creştere al unui copil este ridicat, natalitatea la noi în ţară a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 100 de ani. Se nasc tot mai puţini copii, tinerii aleg...

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor. Ce trebuie să știe călătorii în noaptea de 24 spre 25 octombrie

CFR Călători a anunțat cum vor circula trenurile în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când România va trece la ora oficială de iarnă. Deși ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, de la 04:00 la 03:00,...

Când se pot pensiona femeile în perioada următoare? Calendarul oficial arată o pauză în decembrie 2026 și noi condiții de vârstă și cotizare

Femeile care îndeplinesc condițiile pentru pensionarea la limită de vârstă nu au o nouă categorie programată să iasă la pensie în decembrie 2026, potrivit calendarului de eșalonare prevăzut în anexa nr. 5 a Legii nr. 360/2023. După femeile născute...

Când intră banii în cont de la Tezaur? Datele exacte la care românii primesc dobânzile și își recuperează banii dați statului

Românii care investesc în titlurile de stat Tezaur în octombrie–noiembrie 2026 trebuie să urmărească două momente importante: data la care primesc dobânda anuală și data la care își recuperează banii investiți. Ministerul Finanțelor a stabilit trei emisiuni, cu dobânzi...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări

Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări. În același timp, am dat un vot pentru continuarea proiectelor majore ale Iașului și pentru dezvoltarea județului nostru. Pentru Iași cred că...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, dar și de responsabilitate!

Astăzi, Partidul Naţional Liberal a votat pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. A fost un vot de necesitate, nu un vot de încredere politică. România nu își poate permite prelungirea crizei politice, blocarea deciziilor bugetare sau întârzierea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
88%
3.2m/s
67%
mie
16 °
J
17 °
vin
13 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat