Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2022. Când se completează cererile de înscriere pentru clasa zero

A fost creionat calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2022-2023. Ministrul Educaţiei a anunţat că a fost lansată deja Metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare şi că nu sunt modificări faţă de anul trecut. Calendarul va demara pe 28 martie şi, potrivit informaţiilor obţinute de reporterul Observator Mădălina Iacob, cererile de înscriere vor putea fi depuse începând cu 11 aprilie 2022.

Ministerul Educaţiei a anunţat că a emis metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2022 – 2023, iar Observator a obţinut calendarul înscrierii în clasa pregătitoare, care va fi discutat miercuri în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Educaţiei.

Chiar săptămâna trecută, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că în 28 martie încep activităţile prevăzute în calendar – afişarea numărului de clase şi celelalte activităţi, dar varianta finală va fi stabilită săptămâna aceasta, după discuţii în Comisia de Dialog Social. După discuţiile de mâine, în următoarele zile va fi anunţat şi calendarul final.

Conform unui draft al programului consultat de Observator, pe 28 martie încep acţiunile pregătitoare pentru înscrierea în învăţământul primar. Între 30 martie şi 8 aprilie 2022 are loc evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani după 1 septembrie şi până la finalul anului, care au nevoie de recomandare pentru înscrierea în învăţământul primar.

Între 11 aprilie şi 10 mai 2022 are loc înscrierea efectivă în clasa pregătitoare, anume „completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor” şi depunerea acestora la unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea copiilor.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....

Capitalul nu are sentimente. De ce vin investițiile străine și de ce ajung atât de puține în Moldova

Raportul Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe în 2025 pune una lângă alta trei cifre care merită citite împreună: 134,8 miliarde de euro – stocul investițiilor străine directe din România; aproape 69% – partea din exporturile românești...

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
85%
4.2m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat