Calitatea învăţământului, în scădere. S-a înjumătăţit numărul de cadre didactice care îşi dau definitivatul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ca în fiecare an, cadrele di­dactice care doresc să rămână în învăţământul preuniversitar trebuie să-şi dea definitivatul pentru a putea profesa, sau pentru a se putea întoarce în sistem în cazul în care a intervenit o pauză.

În judeţ s-au înscris pentru examenul naţional de definitivat 250 de dascăli, la un număr de 152 de discipline. Un număr foarte mic în comparaţie cu anul şcolar trecut, când s-au înscris la concurs 507 persoane, adică dublu. Şi acum doi sau trei ani numărul a fost mai mare, în 2014 înscriindu-se 481 de candidaţi, iar în 2013, 403 candidaţi. Se poate observa o scădere drastică, principalul motiv find scăderea atractivităţii acestei meserii. Cei care îşi dau definitivatul în învăţământ sunt de regulă cadre didactice tinere, proaspăt intrate în sistem.

Faptul că numărul lor este mic, iar cei care au intrat în învăţământ se gândesc de două ori înainte să susţină acest examen, ridică semne de întrebare. „Aici trebuie făcută o analiză, să vedem câţi sunt în postura aceasta. În altă ordine de idei, se ştie că este un examen dificil şi, pentru a veni în ajutorul lor, s-a mers pe ideea de a se face media între inspecţia la clasă şi nota de la examen, şi aceasta să fie minimum 8, deoarece, după cum spune metodologia, candidatul trebuie să obţină minimum 9 la inspecţie pentru a putea intra în examen şi minimum 8 ca să fie admis la examen. Trebuie să mai vedem ce intrări avem în sistem, e posibil să fie mai puţini cei care au intrat în învăţământ acum doi ani, deoarece definitivatul se dă în primii cinci ani de la terminarea studiilor, dar după doi ani de profesare. Prin urmare, fiecare candidat ar veni să dea de maximum trei ori acest examen“, a declarat Laviniu Lă­cus­tă, preşedintele Uniunii Sin­di­catelor Libere din Învăţământul Preuniversitar ieşean.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Românii vor putea renunța la cardul de sănătate de la 1 septembrie. Cu ce poate fi înlocuit

De la 1 septembrie, pacienții din România vor putea folosi platforma digitală națională „E-Sănătatea Mea”, un portal care va reuni într-un singur loc istoricul medical, rețetele, biletele de trimitere, serviciile decontate și alte informații esențiale. Tot de atunci, noua...

A fost stabilită data redeschiderii Castelului Miclăușeni: schelele au fost date jos de pe fațade

Castelul Sturdza de la Miclăușeni va putea fi vizitat din nou începând cu 29 august, după mai bine de doi ani în care monumentul istoric a fost în șantier. Schelele au fost înlăturate de pe clădire, iar lucrările de...

Un ieșean care a ucis doi frați s-a plâns că e bântuit de ploșnițe și gândaci. Judecătorii au decis că insectele nu-l discriminează

Condamnat la 26 de ani de închisoare pentru participarea sa la o dublă crimă, un ieșean se plânge de condițiile grele de detenție. El și-a evaluat suferința la 30.000 de lei, pe care i-a solicitat ca daune morale. Mai...

Accident rutier în Soci. O mașină a intrat într-un cap de pod

Accident rutier cu o victimă în Soci, duminică, 16 august. O mașină a intrat într-un cap de pod iar o persoană a fost rănită. ISU Iasi: "Pompierii militari ieșeni intervin la un accident rutier produs în localitatea Soci, comuna Miroslovești,...

Accident rutier în localitatea Tătăruși – patru persoane transportate la spital

Comunicat: Pompierii militari ieșeni au intervenit în urma producerii unui accident rutier în localitatea Tătăruși, comuna Tătăruși, în care au fost implicate un autoturism și un triciclu. În eveniment au fost implicate cinci persoane. Pentru acordarea asistenței medicale de urgență,...

Accident rutier în Dumbrăvița, comuna Ruginoasa

Comunicat: În urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Dumbrăvița, comuna Ruginoasa, unde un autovehicul a intrat într-un cap de pod. În...

15 August – Ziua Marinei Române

De Ziua Marinei Române, gândul meu se îndreaptă către oamenii care poartă uniforma Marinei Române și către toți cei care își leagă munca, viața și destinul de Marea Neagră. Am avut, în anii trecuți, privilegiul de a fi alături...

Încep înscrierile în Programul FIV 2026

Cuplurile și femeile singure care își doresc să aibă un copil prin fertilizare in vitro se pot înscrie, începând de luni, în Programul social FIV 2026. Înscrierile încep pe 17 august, la ora 10:00, și se fac exclusiv online,...

Ce-a făcut Consiliul Județean cu banii noștri în ultimii 6 ani: 1,6 miliarde de lei în 51 de proiecte și un spital de 1,8...

Consiliul Județean Iași a semnat, din 2020 încoace, contracte de finanțare de aproape 1,6 miliarde de lei și a dat în folosință 23 de proiecte de investiții. Tot în această perioadă a depus la evaluare alte proiecte care valorează peste trei miliarde...

Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului. Obiceiurile și superstițiile pe care românii le respectă din bătrâni

Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, care pot fi încă întâlnite în...
Paşcani
cer senin
23.6 ° C
23.6 °
23.6 °
44%
1.2m/s
0%
lun
34 °
mar
26 °
mie
30 °
J
39 °
vin
38 °

Niciun articol afișat