Camera Deputaţilor a votat: Cartele prepay cu buletinul

Comisia juridică şi cea de IT din Camera Deputaţilor au dat azi raport comun de admitere la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea OUG 111/2011 privind comunicaţiile electronice, respectiv utilizarea cartelelor pre-pay.

Raportul a fost adoptat cu 14 voturi ‘pentru’, patru ‘împotrivă’ şi o abţinere.

‘Proiectul a fost adoptat într-o formă benefică şi corectă pentru toată lumea. Au rămas în acest proiect doar datele de identificare ale persoanei, nu date de trafic şi pentru pre-pay, şi pentru wi-fi, pentru conexiunile de internet. Orice om care îşi va cumpăra sau va deţine o cartelă pre-plătită are la dispoziţie, de la intrarea în vigoare a legii, un an de zile în care poate consuma creditul sau poate să meargă la operator şi să-şi declare datele, în sensul că el este proprietarul numărului respectiv, dacă nu, numărul va fi anulat’, a precizat Daniel Oajdea, preşedintele Comisiei pentru tehnologie informaţională din Camera Deputaţilor, după şedinţă.

Potrivit acestuia, legea intră în vigoare, dacă textul va fi adoptat în această formă, la 1 ianuarie 2015.

Preşedintele Comisiei IT a mai precizat că persoana care cumpără o cartelă pre-plătită trebuie să pună la dispoziţia vânzătorului numai datele de identificare din buletin, sau pe cele din paşaport ori din permisul de conducere.

Cât priveşte accesul la internet, inclusiv pe o reţea wi-fi, Oajdea a spus că nu se reţin decât datele de identificare ale utilizatorului.

‘Spre exemplu, este o procedură cunoscută ce se aplică şi în Germania, îţi dai numărul de telefon mobil, pe acesta primeşti automat un cod, cod pe care-l pui, te autentifici acolo şi atât. În momentul în care, teoretic, s-ar putea săvârşi o infracţiune, se poate şti cine e persoana. Nu interesează pe nimeni şi nu am fost de acord cu reţinerea datelor de trafic pe internet, care vin şi în contradicţie cu decizia Curţii Europene, nu s-a votat aşa ceva, ci doar identificarea utilizatorului. Nu cred că este o problemă pentru cineva care e de bună credinţă şi corect, dacă îl poţi identifica, că a intrat pe reţea şi atât. Prin urmare, forma finală este în regulă’, a mai precizat Daniel Oajdea.

Proiectul de lege în cauză ar putea fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor în şedinţa extraordinară de săptămâna viitoare.

Acesta a fost adoptat de Senat, prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională. Sursa Jurnalul National

PULSUL ZILEI

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat