Campanie anticorupție în trafic, la Iași: „E timpul să nu mai dăm și noi ceva” – FOTO

Iași / Activitate de educație pentru promovarea integrității, în colaborare cu polițiștii rutieri

C.P. La data de 03 octombrie 2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, în colaborare cu polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității destinată participanților la trafic, care se deplasau pe raza mun. Iași.


Scopul activității derulate în cadrul Campaniei naționale de prevenire ”E timpul să nu mai dăm și noi ceva” a fost acela de informare a participanților la trafic despre consecințele implicării în fapte de corupție, competențele instituționale ale Direcției Generale Anticorupție și modalitățile legale de sesizare a unor astfel de fapte.

Totodată, au fost distribuite materiale preventive, menite să popularizeze sistemul telefonic Call-center anticorupție – 0800.806.806 și a fost transmis mesajul referitor la rolul pe care Direcția Generală Anticorupție îl are, de 20 de ani, în promovarea integrității, subliniind importanța sprijinului acordat de cetățeni în diminuarea fenomenului.

Pe parcursul activității, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Iași și polițiștii rutieri au interacționat direct cu numeroși participanți la trafic, atât conducători auto, cât și pasageri, oferindu-le recomandări și răspunsuri la întrebările adresate.

De asemenea, au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Iași, respectiv municipiul Iași, str. Zugravi nr. 64, telefon 0232.301.206, fax 0232.211.866, e-mail [email protected].

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE IAȘI

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
90%
1.9m/s
0%
S
18 °
D
17 °
lun
15 °
mar
9 °
mie
12 °

Niciun articol afișat