Campanie de informare publica, la DNA. Denunțul a fost făcut împotriva primarului si a președintelui Comisiei Juridice

O noua hotărâre a Consiliului Local Pașcani ajunge in atenția Direcției Naționale Anticorupție in urma unui denunț formulat de un pascanean. Este vorba despre proiectul dezbătut in cadrul ședinței de la sfârșitul lunii trecute cu privire la finanțarea de la bugetul local a unei campanii de informare, aprobat doar de consilierii din PNL si Pro România. Documentul a fost contestat de consilierii din opoziție dar si de secretarul general al Primăriei pe motiv ca ar fi ilegal. Consilierul Mihai Dediu -foto a spus in cadrul emisiunii “Pulsul Zilei” ca reclamația ar fi fost făcută împotriva primarului Marius Pintilie, a consilierului Catalin Conache, președintele Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local si a altor câteva persoane.

Proiectul a fost inițiat de primarul Marius Pintilie. El a explicat in cadrul ședinței de pe 30 iunie a.c. ca Primăria Pașcani are in intenție desfășurarea unor campanii de informare in rândul cetățenilor prin intermediul mass-mediei locale pentru colectarea selectiva, a taxelor si impozitelor locale sau alte subiecte de larg interes.

In timpul ședinței consilierul Catalin Conache a propus modificarea proiectului cu câteva amendamente. S-a stabilit ca pentru susținerea campaniilor de la bugetul local sa fie alocată lunar maxim 4000 lei iar documentația necesară pentru contractarea serviciilor sa fie realizată de cei care se ocupa de comunicare nu de funcționarii de la Achiziții Publice.

Secretarul general al Primăriei a solicitat ca proiectul sa fie amânat pentru a obține, din nou, avizele serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei, pe motiv ca amendamentele propuse de președintele Comisiei Juridice modifica esențial textul documentului. Irina Jitaru a spus ca nu va viza de legalitate hotărârea aprobată de consilieri, in forma prezentata.

Propunerea primarului a stârnit reacții si in rândul consilierilor din opoziție. Sorin Olariu de la PMP a spus ca ar fi fost necesar un regulament privind desfășurarea campaniilor de informare iar contractarea serviciilor sa fie făcută cu toată mass-media din oraș, nu doar cu una dintre societăți. Si consilierii PSD au votat împotriva, motivând ca proiectul in forma prezentata ar fi ilegal.

Menționăm ca atât edilul cât si președintele Comisiei Juridice au refuzat sa prezinte un punct de vedere privitor la denunțul trimis la DNA conform precizărilor făcute de consilierul Mihai Dediu.
Amintim ca anul trecut Secretariatul General al Guvernului a desfășurat o campanie națională de informare privind măsurile de protecție împotriva Covid – 19, la care au participat toate instituțiile de presa interesate. Înscrierea s-a făcut prin intermediul unei platforme electronice, in baza unui regulament iar decontarea serviciilor s-a făcut in raport cu prestațiile fiecărui ziar, site, radio sau post de televiziune.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
21.7 ° C
21.7 °
21.7 °
55%
3.9m/s
100%
D
20 °
lun
19 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat