Campanie electorala în Primăria Pascani. Noul edil isi  cere scuze

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Campanie electorala în Primăria Pașcani. Noul edil a municipiului apare într-un clip electoral înregistrat chiar în biroul sau din sediul instituției. Marius Pintilie spune ca îl spriina pe colegul sau de partid pentru a ajunge parlamentar si ii indemna pe pascaneni sa voteze formațiunea politica din care face parte. 

Atitudinea edilului a stârnit un val de nemulțumire din partea unor cetățeni. De exemplul pe adresa BIT TV un pascanean a trimis o scrisă adresată primarului privitor la anunțul de susținere.

Întrebat în conferință săptămânală de presa de ce a  făcut campanie electorala în Primărie si dacă este sau nu primarul tuturor pascanenilor, Marius Pintilie a încercat sa minimalizeze problema pe motiv ca a candidat si a fost ales primar din partea formațiunii pe care o reprezintă. 

Apoi și-a cerut scuze cu promisiunea ca nu va mai folosi sediul Primariei în scopuri electorale. 

Menționăm ca in sediile insitutiilor publice sunt interzise activitățile de campanie electorala iar primarul trebuie sa  facă administratie, nu politica, din funcția pe care o deține.

PULSUL ZILEI

Primarul din Târgu Frumos, în China după investitori 

Primarul orașului Târgu Frumos pleacă în China la sfârșitul acestei luni. Nu în vacanță, ci pentru a aduce investitori. Neculai Zugravu a precizat în cadrul emisiunii Pulsul Zilei, că are programate întâlniri cu oameni de afaceri care reprezintă un...

Servicii de terapie mai aproape de familiile din zona Hârlău (P)

Acces mai ușor la servicii de terapie pentru copiii și familiile din zona Hârlău. Un nou centru DiaTherapy a fost deschis în localitatea Maxut, comuna Deleni, după ce reprezentanții centrului din Pașcani au constatat că numeroase familii din această...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a Festivalului Internațional Rampa Teatrală de la Casa de Cultură Pașcani

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a Festivalului Internațional Rampa Teatrală de la Casa de Cultură Pașcani. "Dragi iubitori ai teatrului! Vă invităm să participați VINERI, 23 OCTOMBRIE 2026, începând cu ora 10.00, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului...

Patru accidente într-un singur weekend, în localitățile din apropierea Pașcaniului

Weekend cu mai multe accidente rutiere în comunele din apropierea Pașcaniului. În decurs de două zile, patru evenimente au avut loc în Cristești, Tătăruși, Soci și Ruginoasa, iar mai multe persoane au ajuns la spital. Cel mai grav accident raportat...

România a ratat ținta pentru buletinele electronice. Peste 40 de milioane de euro, pierdute din PNRR

Doar aproximativ 2,3 milioane de români au primit până acum cartea electronică de identitate, deși ținta inițială era de cinci milioane. Cu toate acestea, aproape 92% dintre cei care și-au făcut sau și-au schimbat buletinul au ales varianta cu...

Peste 4.600 de lucrători extracomunitari în județul Iași: reguli noi de angajare și o platformă digitală dedicată

Guvernul a adoptat noi reglementări care modifică substanțial modul de recrutare și angajare a cetățenilor străini în România. Pachetul legislativ introduce o platformă digitală unică, impune restricții bazate pe o listă a ocupațiilor deficitare și înăsprește condițiile pentru agențiile...

Apa de la Iași, tot mai departe peste Prut. Alte 15 localități din Republica Moldova ar urma să fie alimentate de ApaVital

Apa potabilă din sistemul ieșean a trecut deja Prutul la Măcărești, iar ApaVital pregătește realizarea unei noi traversări a Prutului, la Sculeni. În câțiva ani, rețeaua ar putea ajunge la tot mai mulți basarabeni. Cea de-a doua traversare ar...

Topul țărilor din Europa în care merită să trăiești și să lucrezi. România, în top 10

În 2026, munca la distanță înseamnă posibilitatea de a alege din ce în ce mai liber locul în care să trăiești, orientându-te către țări care oferă echilibru între costul vieții, siguranță, conexiune la internet și servicii, conform siviaggia.it. Un nou studiu...

60% din primăriile din Republica Moldova au adoptat decizii finale de comasare voluntară pentru a-și scădea costurile de funcționare

Circa 500 de primării din Republica Moldova au adoptat decizii finale privind comasarea voluntară, ceea ce reprezintă aproape 60% din totalul primăriilor. Informațiile au fost prezentate de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în cadrul unei emisiuni difuzate la...

Se schimbă admiterea la liceu din 2027 / Liceele vor putea organiza examen propriu pentru jumătate din locuri / Pe 1 octombrie se va...

Admiterea la liceu se schimbă pentru elevii care intră în clasa a VIII-a în septembrie 2026 și vor susține examenul de admitere în vara anului 2027. Evaluarea Națională rămâne examenul principal, însă unele licee ar putea organiza propriul concurs...
Paşcani
cer acoperit de nori
21.5 ° C
21.5 °
21.5 °
54%
2.7m/s
99%
mar
25 °
mie
28 °
J
37 °
vin
40 °
S
31 °

Niciun articol afișat