Campionatul de mini rugby la Pașcani. Șapte echipe și-au întrecut forțele în ultima etapă din acest sezon

Stadionul CF din Paşcani s-a dovedit neîncăpător sâmbătă pentru zeci de copii care au participat la Campionatul de mini rugby, etapa a III a. Tinerii cu vârstă de 12 – 13 ani au uitat de vremea rece de afară şi s-au întrecut în “sportul cu balonul oval”.

Şapte echipe de rugby din nordul Moldovei şi-au dat întâlnire pe Stadionul CF din Paşcani într-o nouă etapă a Campionatului de minirugbi. Cea de –a treia etapă, şi ultima din acest sezon s-a jucat sâmbătă, începând cu ora 11.00 în municipiu.

O surpriză a competiţiei a reprezentat-o partidele jucate de echipe mixte – fete şi băieţi. Situaţia a fost întâlnită la meciul echipei de rugby din Paşcani împotriva echipei Amicii din Suceava. Cele şapte fete din echipa, nu s-au dat la o parte când a trebuit să îşi doboare parteneri și să câştige mingea.

Menţionăm că celelalte două etape s-au jucat la Prisăcani şi Gura Humorului. Pentru următoarele etape din campionat ce vor fi disputate în primăvară anului 2017, locul de desfăşurare se va stabili în şedinţele tehnice ale echipelor participante.

PULSUL ZILEI

ZERO lei pentru asfaltări la Pașcani. Administrația PNL condusă de Marius Pintilie eșuează în promisiuni făcute cetățenilor

    Comunicat: Organizația PSD Pașcani atrage atenția asupra unei realități grave și greu de justificat: în anul 2025, administrația locală condusă de primarul Marius Pintilie și viceprimarul Claudiu Bodoașcă nu a alocat niciun leu pentru asfaltarea străzilor din municipiu. Acest fapt...

Lucian RUSU: Legea prosumatorilor validată de CCR schimbă regulile jocului în energie

Decizia Curții Constituționale validează importanța acestei legi într-un moment în care producția descentralizată de energie capătă o pondere tot mai importantă în România, spune Lucian Rusu, Membru în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat. Acesta a...

Tradiția micilor de 1 Mai: Cum a devenit un preparat urban simbolul Zilei Internaționale a Muncii

Consumul de mici în ziua de 1 Mai s-a impus, în ultimele decenii, drept unul dintre cele mai populare obiceiuri din România. Dincolo de imaginea familiară a grătarelor în aer liber, tradiția reflectă o evoluție complexă, în care influențele...

Proiect pentru reducerea alocației de la 292 la 100 de lei și introducerea unei „burse de prezență”

Alocația copiilor ar putea fi redusă de la 292 la 100 de lei. Diferenţa și fonduri suplimentare ar urma să fie direcționate către o "bursă de prezență" condiționată de frecventarea cursurilor și de rezultate bune la purtare, potrivit unui proiect legislativ depus...

Val de aer tropical peste România, cu temperaturi de peste 25°C. Cum va fi vremea în luna mai

Un transport de aer tropical, care a influențat în zilele trecute vestul și sud-vestul Europei, aduce temperaturi specifice sezonului cald în mai multe regiuni ale țării. În vest, nord-vest, centru și sud, valorile termice vor depăși 25°C, marcând o...

Dosar de trafic de droguri la țară: membrii grupării operau în Hârlău și Deleni. Marfa din Spania se vindea „ca pâinea caldă”

Magistrații Curții de Apel au dat dreptate și procurorilor, și avocatului apărării în cazul unui tânăr condamnat pentru implicarea într-o rețea de trafic de droguri. Liviu Ilaș luase un an și jumătate de închisoare pentru tentativă la trafic de...

Anna Balcan și Andrei Amariei, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Unirea Pașcani

Atmosferă de sărbătoare pentru liceenii de la Colegiul „Unirea” din Pașcani. Balul Bobocilor 2026, organizat joi, 30 aprilie, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, și-a desemnat câștigătorii, în aplauzele colegilor și profesorilor. Titlurile de Miss și Mister Boboc au fost...

ÎNCEPE MINIVACANȚA DE 1 MAI. ATENȚIE LA GRĂTARE ȘI CONDUS!

Începe minivacanța de 1 Mai, iar autoritățile îi îndeamnă pe oameni să fie prudenți, atât în locurile unde aleg să facă grătarul, cât și pe drumurile publice. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași atrag atenția că, în această perioadă,...

Un pășcănean, noul subprefect al județului Iași

Noul subprefect al județului Iași este Florin Bucșă, din Pașcani. În cursul zilei de joi, 30 aprilie a.c., el a depus jurământul imediat după ce a fost publicată Hotărârea de Guvern cu numirea sa în funcție. Va ocupa unul...
Paşcani
ploaie ușoară
9.2 ° C
9.2 °
9.2 °
69 %
2.3kmh
100 %
vin
9 °
S
12 °
D
14 °
lun
18 °
mar
19 °

Niciun articol afișat