Când ajunge în România ciclonul care devastează Europa. Anunțul meteorologilor despre ce ne așteaptă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vremea se încălzește din nou, astfel că temperaturile vor fi cuprinse între 28 și 30 grade Celsius, mult mai ridicate față de normalul perioadei. Meteorologii anunță că țara noastră se află la zona periferică a masei de aer mai rece care a făcut ravagii în Europa.

Fenomenele meteorologice sunt unele extreme, într-o dinamică explozivă, pentru că și aici vorbim practic de o ciclogeneză explozivă a ceea ce poate însemna schimbul de masă de aer foarte cald și rece.

Deja și la noi temperaturile au scăzut foarte mult. De la 34 grade Celsius, debutul lunii septembrie, nu vom mai înregistra și nu vom mai depăși în următoarele zile 28-29 grade Celsius, dar vom avea și noi intensificări ale vântului.

Să nu uităm că și noi, în partea de sud-est a țării, inclusiv zona litoralului, semn că bazinul vestic al Mării Negre, de această dată în zona țării noastre încărcat cu umezeală, pe fondul regimului anterior mai cald, iată că a generat și în zona țării noastre intensificări ale vântului, care s-au tradus prin viteze de cel mult 70-80km pe oră. Cantitățile de precipitații și aria precipitațiilor sunt în ameliorare, semn că, într-adevăr, de interes rămân în mod deosebit intensificările de vânt și regimul de temperaturi”, a anunțat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la Antena 3.

Specialistul spune că până la sfârșitul lunii vom avea parte de alternanțe termice, de la zile mai călduroase, așa cum a fost și debutul lunii septembrie, care a adus valori de 33-34 grade Celsius, local în partea de sud-sud-est, cu valori de temperaturi apropiate de normal 22-29 grade Celsius, cum se întâmplă în această săptămână, după care cu siguranță vom mai vorbi de temperaturi care pot depăși 32 grade Celsius.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie ușoară
20 ° C
20 °
20 °
84%
2.2m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
20 °

Niciun articol afișat