Când ar putea veni al treilea val al pandemiei de coronavirus în România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nu putem face standarde americane într-un spital din anii ’70 pe timp de criză COVID. Este declarația făcută de reprezentantului României la OMS, Alexandru Rafila. Oficialul susține că presiunea pe sistemul sanitar este prea mare, acesta fiind motivul principal din cauza căruia s-a produs tragedia de la Piatra Neamț. El avertizează că numărul de cazuri de coronavirus ar putea să scadă în urma unor măsuri restrictive, dar să crească din nou în februarie, dacă România nu reușește să vaccineze o parte suficientă a populației. Medicul a dat exemplul Japoniei, care se confruntă deja cu al treilea val al pandemiei.

Cum vă explicați ce s-a întâmplat la Piatra Neamț?

E doar o ipoteză, eu cunosc situația doar din relatările din presă, dar în mod evident discutăm de o clădire veche în care erau echipamente moderne, o clădire care probabil nu era proiectată din punct de vedere al alimentării cu curent pentru aceste echipamente, mă gândesc.

Și aici sunt două elemente: e vorba de cablurile electrice, de prize și de numărul acestor prize, pentru că organizarea modernă a secțiilor de terapie intensivă și în general modernizarea unui spital presupune multe surse de curent, unele dintre ele dedicate pentru echipamentele cu consumuri mari, și la noi în laborator există astfel de surse de curent pentru echipamentele care consumă mult.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Preluarea Daroconstruct de către Strabag, sub lupa Consiliului Concurenței: ce spune instituția despre tranzacție

Tranzacția prin care grupul austriac Strabag intenționează să preia integral compania ieșeană Daroconstruct a intrat în analiza Consiliului Concurenței. Autoritatea trebuie să stabilească dacă operațiunea este compatibilă cu un mediu concurențial normal înainte ca achiziția să poată fi finalizată,...

Autostrada Unirii – Stadiul lucrărilor la podul de peste Prut a trecut de 50% (VIDEO)

Podul peste Prut de la Ungheni – Zagarancea a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 55%, potrivit unui comunicat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași. După amenajarea platformei și montarea eșafodajului, pe malul în care se află...

ANM: Temperaturi mult mai ridicate decât normalul în cea mai mare parte a ţării. Cum va fi vremea până la jumătatea lunii septembrie

Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile vestice şi centrale, în săptămâna 17-24 august, iar precipitaţiile vor fi deficitare pe întreg teritoriul României....

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 18 AUGUST 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 18 AUGUST 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute, discuțiile și voturile consilierilor. https://www.youtube.com/watch?v=7J54LpIEgYQ

Primarul din Târgu Frumos, în China după investitori 

Primarul orașului Târgu Frumos pleacă în China la sfârșitul acestei luni. Nu în vacanță, ci pentru a aduce investitori. Neculai Zugravu a precizat în cadrul emisiunii Pulsul Zilei, că are programate întâlniri cu oameni de afaceri care reprezintă un...

Servicii de terapie mai aproape de familiile din zona Hârlău (P)

Acces mai ușor la servicii de terapie pentru copiii și familiile din zona Hârlău. Un nou centru DiaTherapy a fost deschis în localitatea Maxut, comuna Deleni, după ce reprezentanții centrului din Pașcani au constatat că numeroase familii din această...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a Festivalului Internațional Rampa Teatrală de la Casa de Cultură Pașcani

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a Festivalului Internațional Rampa Teatrală de la Casa de Cultură Pașcani. "Dragi iubitori ai teatrului! Vă invităm să participați VINERI, 23 OCTOMBRIE 2026, începând cu ora 10.00, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului...

Patru accidente într-un singur weekend, în localitățile din apropierea Pașcaniului

Weekend cu mai multe accidente rutiere în comunele din apropierea Pașcaniului. În decurs de două zile, patru evenimente au avut loc în Cristești, Tătăruși, Soci și Ruginoasa, iar mai multe persoane au ajuns la spital. Cel mai grav accident raportat...

România a ratat ținta pentru buletinele electronice. Peste 40 de milioane de euro, pierdute din PNRR

Doar aproximativ 2,3 milioane de români au primit până acum cartea electronică de identitate, deși ținta inițială era de cinci milioane. Cu toate acestea, aproape 92% dintre cei care și-au făcut sau și-au schimbat buletinul au ales varianta cu...

Peste 4.600 de lucrători extracomunitari în județul Iași: reguli noi de angajare și o platformă digitală dedicată

Guvernul a adoptat noi reglementări care modifică substanțial modul de recrutare și angajare a cetățenilor străini în România. Pachetul legislativ introduce o platformă digitală unică, impune restricții bazate pe o listă a ocupațiilor deficitare și înăsprește condițiile pentru agențiile...
Paşcani
cer fragmentat
23.7 ° C
23.7 °
23.7 °
42%
3.5m/s
58%
mar
24 °
mie
27 °
J
37 °
vin
41 °
S
39 °

Niciun articol afișat