Când fratele mai înstărit te umileşte si nu intelege ce a facut

Avem doi fraţi, despărţiţi de istorie şi o graniţă nedreaptă. Se întâlnesc după mult timp şi se învoiesc să se sprijine reciproc, să aibă proiecte comune. La un moment dat, unul dintre ei îi solicită celuilalt o mână de ajutor. Nu contează pentru ce, sau că discuţia are loc în preajma Crăciunului, în perioada cadourilor, acum când creştinii ne indeamna să fim mai buni.

Fratele mai înstărit refuza să îl ajute. Nu pentru că nu are cu ce, ci pentru că nu ar fi oportun! Are altceva mai bun sau mai important de făcut, cu banii respectivi! Iar răspunsul este spus în faţă, fără menajamente, cinic şi rece, în timp ce celălalt se pregătea, frăţeşte, să îi mulţumească.
Cam aşa s-a întâmplat astăzi în şedinţa legislativului local.

Exemplul de mai sus este pentru domnul Marius Pintilie – foto, cel care într-o recentă postare pe Facebook susţine că nu a înţeles nimic din frământările, emoţiile şi revolta celor din sală. Nici nu mă miră pentru că în ziua de astăzi a face bine este ceva anormal în timp ce ura, lipsa de empatie şi omenie, tupeul şi nesimţirea sunt virtuţile „noii lumi”, încurajate, culmea, de unii dintre cei care vor să preia puterea.
Aşadar domnul Pintilie, consilier local, degeaba, de aproape 8 ani de zile, după mârlănia de care a dat dovadă faţă de oaspeţii de la Ialoveni, se mira ce i-a apucat pe consilierii PSD, şi pe cei doi primari, din Paşcani şi Ialoveni, să se supere, să îl critice. El crede că a fost o scenetă regizată iar vorbele dure dar adevărate rostite în şedinţă, despre istorie, patriotism, ajutor, etc ar fi nişte prostii… Inteligent, nu? Dar uimirea, ruşinea şi revolta celor doi invitaţi de la Ialoveni sunt mărturia profundă că ceva chiar nu a fost în regulă.

Vorbele lui Marius Pintilie, mai mult decât cele ale criticilor, pentru că ele au provocat durere şi umilinţă!
Nu era nevoie de ele, liberalii puteau să nu voteze proiectul, aşa cum au anunţat, fără comentarii având în vedere contextul special – prezenţa oaspeţilor în sală. Dacă Pintilie nu ţinea neapărat să îşi justifice, acolo, poziţia pentru a câştiga simpatie în rândul electoratului anti –PSD, proiectul ar fi fost votat, imediat, fără ca Pascaniul să fie făcut de ruşine. Dar „somnul raţiunii naşte monştri” iar cuvintele grele se uită greu.

Iată ce a scris unul dintre liberalii autentici din Paşcani, Adrian Burac, fost membru PNL: “Ca principiu, atunci când foloseşti cuvântul ÎNFRĂŢIRE acesta are valoarea în onoarea pe care o acorzi ulterior celui cu care ai încheiat acordul. În ţările cu o civilizaţie consolidată aceste acorduri se menţin indiferent ce partid este efemer la conducere…”

Asta nu a înţeles Marius Pintilie & co, din dorinţa de a arăta cu degetul spre adversarul său politic, în încercare de a arăta, greşit, că banii păşcănenilor sunt risipiţi.

Pentru cei care nu cunosc subiectul: Municipiul Paşcani este înfrăţit cu oraşul Ialoveni. În baza unui protocol actualizat de curând şi aprobat de toţi consilierii, primarul a propus alocare a 10.000 euro fraţilor de peste Prut, contribuţie pentru realizarea unei investiţii de şapte ori mai costisitoare. Liberalii din opoziţie s-au opus vehement pe motiv că Pascaniul are numeroase probleme, mai importate, de rezolvat.

Marius Pintilie, consilierul care a pus stăpânire pe mai multe suprafeţe de teren din domeniul public, ilegal, fără licitaţie, fără contracte, fără să plătească, se face ca nu a înţeles nici sensul intervenţiei mele de astăzi în şedinţa Consiliului Local. Eu am solicitat primarului şi secretarului Primăriei să explice de ce recentul raport al Poliţiei Locale privitor la ocupările abuzive ale domeniului public este ţinut în sertar/nu a fost trimis consilierilor locali şi de ce nu au fost luate măsuri pentru intrarea în legalitate. L-am întrebat şi pe cel în cauză de ce nu face ceva pentru restabilirea legii, adică de ce nu eliberează terenurile care nu îi aparţin.
Liderul opoziţiei, cel care vrea să fie ales în funcţia de primar, deşi nu respectă legea, joacă în continuare rolul victimei şi susţine că ar fi o campanie de denigrare la adresa sa. „Câinii latră, ursul trece…” a concluzionat cinic pe Facebook, fără pic de ruşine.

PS: Am observat ca Marius Pintilie nu îşi asumă funcţia de ales local. El nu pricepe că a fi consilier, chiar şi în opoziţie implica o serie de obligaţii faţă de autoritatea publică şi cetăţenii pe care îi reprezinţi. Între el şi ceilalţi, sunt în opinia lui, diferenţe majore: cei de la putere trebuie să munceasca şi să răspundă pentru neajunsurile exercitiului administrativ, pe motiv că au voturile necesare pentru a lua decizii, în timp ce consilierii din opoziţie, mai ales el, sunt un fel de constatatori, care trebuie să aibă libertatea de a spune orice, de a face politica şi un fel de administraţie, mai mult în interesul propriu, şi atât. În realitate/în normalitate, toţi aleşii locali, de la putere sau din opoziţie ar trebui să servească interesul public.

Iată un exemplu: Liderul PNL Paşcani este supărat că execuţia bugetară la sfârşitul acestui an este, din nou, pe plus. Nu pe minus! „Ai impresia că ai câştigat la loto, că eşti în Elveţia… Eu nici nu mă mai uit la ce spune domnul Zanet – administratorul public. Degeaba îmi prezintă cifrele dacă ies în stradă şi văd mizerie…” Cam aşa se gandeste cel care vrea să conducă oraşul! În viaţa reală, cifrele, nu mint şi nici nu au fost contestate!

Vorbim de veniturile şi cheltuielile din acest an, un document extrem de important pentru orice administrator responsabil. De exemplu, la sfârşit de mandat, fostul liberal Grigore Craciunescu a lăsat datorii neachitate de peste 40 de milioane de lei, instituţiilor subordonate şi la furnizori. Dacă execuţiile bugetare erau luate în serios, nu se ajungea aici. Una dintre victime a fost regia locală de termoficare. Gaura a fost acoperită în ani de zile, de următorii care au venit la conducerea oraşului.

Acum, an de an, situaţia financiară a oraşului este în echilibru, chiar cu excedent, dar realitatea de azi nu convine celor din opoziţie.

Evident că sunt foarte multe lucruri de rezolvat, că sunt nemulţumiri, că ne-am pierdut răbdarea aşteptând, dar asta nu justifică minciună, populismul şi demagogia.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.8 ° C
16.8 °
16.8 °
68%
2.7m/s
100%
D
16 °
lun
19 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat