Când începe la Iași programul Casa Verde Fotovoltaice. Buget, condiţii şi actele necesare

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) demarează sesiunea de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, începând cu data de 27 septembrie 2024, ora 10:00 şi până la data de 08 octombrie 2024, câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni.

Potrivit unui comunicat de rpesă transmis, marţi, de AFM, înscriere se face prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul www.afm.ro.

Totodată, unităţile de cult se vor putea înscrie în program în data de 09 octombrie 2024, ora 10:00 sau până la epuizarea bugetului.

“În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde”, a transmis preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Potrivit acestuia, sesiunea din 2024 aduce noutăţi deosebit de importante în cadrul Programului.

”Este vorba despre finanţarea instalaţiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură esenţială pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor. Totodată, am crescut considerabil subvenţia, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde. Pentru a simplifica procesul de înscriere am adus îmbunătăţiri semnificative aplicaţiei informatice dedicate programului. Astfel, conturile utilizatorilor pot fi create înainte de deschiderea oficială a sesiunii de înscriere, permiţându-le astfel beneficiarilor să se familiarizeze cu aplicaţia şi să fie pregătiţi în avans. În ziua dedicată înscrierii va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate, eliminând astfel stresul şi aglomeraţia”, a mai transmis Neculaescu.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat