Când intră pensia pe card în iunie? De ce banii ajung mai târziu decât plata prin Poștă? Explicațiile șefei Casei de Pensii Iași

Pensionarii care primesc pensia adusă de poștaș la ușă încasează, în general, banii mai devreme decât cei care îi primesc pe card. Pensia prin Poștă se distribuie în primele două săptămâni ale lunii iunie, până pe 15, iar plata prin bancă are loc pe 12 iunie. Când vine luna aceasta?

Diferența de timp dintre virarea pensiei prin poștă sau prin transfer bancar se explică prin modul de organizare a plăților, a explicat Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași.

Dacă pensionarii care primesc banii prin Poștă au început deja să-i încaseze încă de luni, 2 iunie, cei care așteaptă pe card mai au câteva zile de așteptat. Data oficială pentru pensia în cont bancar este joi, 12 iunie. Distribuirea pensiilor prin Poștă se încheie cel târziu pe 15 iunie.

Dar, cel mai probabil, până pe 13 iunie toți banii vor ajunge la pensionari, deoarece ziua de 15 cade într-o zi de duminică. Pentru pensionarii din străinătate, drepturile de pensie vor fi virate prin Citi Bank pe 20 iunie 2025.

Însă, mulți pensionari se întreabă: „De ce, dacă statul virează banii odată, cei cu cardul îi primesc mai târziu?” Vine cu explicații Maria Andronache, directoarea CJP Iași.

„Plata pensiilor prin Poștă se face conform convenției încheiate între Casa de Pensii și Poșta Română. Chiar dacă pensionarii ar prefera să primească toți banii în aceeași zi, acest lucru nu este posibil, pentru că poștașii urmează un calendar de distribuție, ei nu pot ajunge la toate adresele într-o singură zi”, a precizat șefa CJP Iași pentru „Ziarul de Iași”.

În județul nostru sunt în prezent în jur de 158.000 de pensionari. Mai mult de jumătate dintre ei au ales varianta modernă, anume pensia pe card. Ceilalți preferă metoda clasică: banii aduși la ușă de poștaș.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat