Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile urmând să fie efectuate în lunile noiembrie și decembrie. Pentru a beneficia de sprijinul financiar, cadrele didactice eligibile trebuie să respecte o condiție obligatorie și un termen-limită stabilit de autorități.
Cadrele didactice care așteaptă încă virarea celor 1.500 de lei, reprezentând prima de carieră didactică pentru anul școlar 2025-2026, au primit noi informații privind calendarul plăților. Autoritățile au decis extinderea termenului pentru alimentarea cardurilor destinate acestui sprijin financiar, astfel încât profesorii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate să poată beneficia de sumele cuvenite. Măsura urmărește soluționarea situațiilor în care fondurile nu au ajuns la destinatari în perioada stabilită inițial.
