Când vor fi vaccinaţi cei de pe listele de aşteptare. Precizări oficiale de la DSP Iași

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a explicat, pentru „Ziarul de Iaşi”, că programarea persoanelor de pe listele de aşteptare din centrele de vaccinare va începe în aprilie fiindcă, în mare parte până atunci, există programări deja realizate anterior pentru persoane incluse în primele două etape ale campaniei naţionale de imunizare.

Precizările vin în contextul în care ieşenii erau din ce în ce mai nelămuriţi cu privire la faptul că numărul de persoane înscrise pe listele de aşteptare în centrele de vaccinare rămânea la ordinul sutelor sau miilor şi creştea în continuare, fără să mai scadă. Din precizările DSP Iaşi, o parte dintre centre vor deschide fluxuri suplimentare începând cu data de 4 aprilie şi vor chema la vaccinare exclusiv pe cei care s-au înscris pe listele de aşteptare, în timp ce majoritatea centrelor au ca dată de pornire 15 aprilie.

Asta nu înseamnă că persoanele care se pot deplasa nu se pot vaccina şi foarte curând: în centrele din Vlădeni şi Ţibăneşti sunt disponibile în total aproape 100 de doze, conform cifrelor de seara trecută de la ora 19.00, fără liste de aşteptare. Totodată, în unele centre, unde persoane programate nu s-au prezentat şi a existat disponibilitate de vaccinuri, deja au fost chemaţi oameni de pe listele de aşteptare. Conform platformei vaccin.live, care foloseşte informaţii din baza de date naţională a programărilor pentru vaccinare, există doar cele aproape 100 de doze disponibile, de AstraZeneca, în rest, pe listele de aşteptare sunt aproape 25.000 de ieşeni. Ordinea la programare va fi făcută automat din aplicaţie şi va ţine totuşi cont de persoanele cu vârsta de peste 65 de ani şi cele cu boli cronice.

Astfel, în fiecare zi, după ce vor începe să fie chemaţi oamenii să se imunizeze, 75% din locuri disponibile în ziua respectivă vor fi menite celor cu boli cronice sau de peste 65 de ani, iar restul, persoanelor din categoria a III-a. În aproape toate centrele din Iaşi care administrează ser Pfizer sunt peste 1.000 de persoane care aşteaptă să fie imunizate. O problemă este însă cu municipiul Paşcani, unde pentru o populaţie de aproape 50.000 de persoane (cu tot cu comunele din preajmă) există un singur centru de vaccinare – la sala de sport, unde sunt aproape 2.000 de persoane programate. Cel mai apropiat alt centru ar fi la Târgu Frumos sau spre judeţul Neamţ, în Roman. Conducerea DSP a spus că autorităţile locale au întâmpinat nişte probleme fiindcă trebuia deschis un al doilea centru, iar momentan se ia în calcul dublarea fluxului la cel actual.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
13 ° C
13 °
13 °
85%
4.3m/s
31%
lun
15 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat