Carburanții s-au scumpit din nou. Motorina a trecut de pragul de 10 lei/l

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Motorina, în special sortimentele premium, a trecut pragul de 10 lei pe litru în rețeaua OMV, după ce distribuitorul de carburanţi a decis să majoreze peste noapte prețurile. Astfel, dieselul s-a scumpit cu 15 bani/l, iar benzina cu 10 bani/l.

Această evoluție vine într-un context tensionat pe piața internațională a energiei. Cotația petrolului Brent a urcat miercuri până la aproximativ 110 dolari/baril, după atacuri asupra unor infrastructuri energetice din Iran, Qatar și Arabia Saudită. În aceste condiții, prețurile actuale ar putea fi doar o etapă intermediară, mai ales că România depinde semnificativ de importurile de motorină.

În prezent, în stațiile OMV din București, motorina premium a ajuns la circa 10,09–10,1 lei/l, iar benzina la aproximativ 9,63 lei/l. Dieselul standard rămâne sub pragul de 10 lei, situându-se în jur de 9,54 lei/l, însă specialiștii avertizează că depășirea acestui nivel este iminentă, potrivit Profit.ro.

Situația contrastează cu declarațiile din urmă cu două săptămâni ale ministrului Energiei, Bogdan Ivan, care respingea scenariul unor prețuri de 10 lei/l, catalogându-l drept nefondat. Între timp, realitatea din piață s-a schimbat rapid.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Școlile din România vor primi recomandări pentru alertele de drone. Ce trebuie să facă profesorii și elevii

Școlile din România vor primi un set de recomandări pentru situațiile în care sunt semnalate drone și este emis un mesaj RO-ALERT. Unitățile de învățământ trebuie să stabilească din timp spațiile în care elevii și profesorii se pot adăposti...

CNAIR lansează aplicația TollRo pentru plata taxelor de drum în funcție de distanță

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut un pas decisiv către modernizarea sistemului de colectare a taxelor de drum prin lansarea aplicației mobile TollRo. Disponibilă în mod gratuit pentru utilizatorii sistemelor de operare Android și iOS, noua...

Plata cu cardul disponibilă la casieria Spitalului Municipal de Urgență Pașcani

Plata cu cardul este acum disponibilă la casieria Spitalului Municipal de Urgență Pașcani. Pacienții și aparținătorii pot plăti serviciile medicale direct cu cardul bancar (la POS). 🕒 Unde și când puteți plăti? • Locație: Casieria spitalului, Strada Grădiniței nr. 5 (la...

300 de locuri pentru viitorii pompieri. ISU Iași a început recrutarea candidaților

Tinerii din județul Iași care își doresc o carieră în domeniul situațiilor de urgență se pot înscrie pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. Pentru sesiunea de admitere din perioada septembrie–decembrie 2026 sunt...

Trei autobuze electrice și un sistem modern de ticketing, scoase la licitație la Târgu Frumos

Proiectul privind înființarea transportului public local în Târgu Frumos intră într-o nouă etapă. Administrația locală a lansat miercuri, 16 septembrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru cumpărarea autobuzelor electrice și a echipamentelor și sistemelor informatice necesare...

Talonul de pensie se schimbă. Cod QR pentru reduceri la transport

Senatul a adoptat, miercuri, 16 septembrie, în plen, o propunere legislativă care prevede includerea unui cod de bare/OR pe talonul de pensie pentru acordarea facilităților de transport pensionarilor, veteranilor de război, invalizilor și văduvelor de război. Au fost înregistrate 106...

Calendarul pregătirilor pentru alegeri locale la PSD Pașcani 

Organizația PSD Pașcani nu se grăbește să își desemneze candidații pentru alegeri locale din anul 2028. Sondajul de opinie anunțat de mai mult timp pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Pașcani ar urma să fie făcut pana la sfârșitul acestui...

Bani pentru lift, nu pentru semnalizarea trecerilor de pietoni

Administrația locala din Pașcani va cheltui 70.000 de lei pentru repararea unui lift la unul dintre blocurile ANL. Suma a fost aprobată printr-o rectificare bugetară de legislativul pășcănean în ultima ședință. Reprezentanții Primăriei au explicat că reparația trebuie făcută chiar...

O nouă generație de dansatori și instrumentiști este căutată la Casa de Cultură din Pașcani

Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani organizează, în această toamnă, preselecții pentru două dintre formațiile instituției: Fanfara „Trubadurii” și Ansamblul de Dansuri Populare Românești „Rapsozii Siretului”. Pentru Fanfara „Trubadurii” sunt așteptați copii și tineri cu vârste între 10...

Accident rutier pe strada Dragoș Vodă din Pașcani. Mașină lovită violent în spate

Accident rutier pe strada Dragoș Vodă din municipiul Pașcani, miercuri, 16 septembrie, în jurul orei 13:00. O mașină care a vrut să facă stângă pe o strada secundară a fost lovită violent de un alt vehicul din spate.  Potrivit participanților...
Paşcani
cer senin
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
85%
1.2m/s
0%
J
28 °
vin
27 °
S
23 °
D
24 °
lun
20 °

Niciun articol afișat