Cartelele pentru gunoi vor fi distribuite acasă. Amenzi duble pentru încălcarea regulilor 

Dacă locuiți la bloc în municipiul Pașcani și nu ați obținut încă cartelă de acces la insula ecologică din cartier, administrația locală vă vine în ajutor. Săptămâna viitoare funcționării Primăriei ar urma să ajungă acasă al dumneavoastră pentru a vă da o astfel de cartelă. 

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei în cadrul ședinței Consiliului Local din 24 iulie a.c. Vor primi cartele doar cei care au depuse declarațiile pentru plata taxei de salubritate. 

Până în momentul de față, Primăria a reușit să distribuie doar jumătate din cartelele de acces, chiar dacă au fost campanii de informare pe această temă. Viceprimarul, Claudiu Bodoașcă spune că unii dintre cetățeni evită să vină după cartele deoarece nu au depuse declarațiile pentru salubritate. Pentru rezolvarea acestei probleme, reprezentanții Primăriei vor merge în teritoriu, la fața locului, pentru a sta de vorbă cu șefii de asociație și chiar cu locatarii. 

În momentul de față cei care nu au cartele de acces, aruncă gunoiul pe unde apucă. Pentru stoparea fenomenului, Primăria Pașcani a propus spre aprobare un proiect de hotărâre, prin care au fost înăsprite amenzile. Consiliera, Gabriela Nedelcu, a atras atenția că amenzile sunt prea mari si ca primăria ar trebui sa pună accent mai degrabă pe educație si prevenție.

De cealaltă parte, primarul Marius Pintilie, a explicat că sancțiunile trebuie să fie mai aspre pentru descurajarea celor care nu respectă regulile. 

Proiectul de regulament a fost suplimentat cu o precizare adresată celor din afara orașului. Aceștia nu au voie să depună gunoaie la insulele ecologice din Pașcani. 

Regulamentul va intra în vigoare imediat după publicare, prin intermediul Poliției Locale.

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer fragmentat
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
86%
2.6m/s
0%
S
15 °
D
16 °
lun
14 °
mar
9 °
mie
9 °

Niciun articol afișat